Acasă Politic Întrevedere Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu cu Jüri Ratas

Întrevedere Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu cu Jüri Ratas

DISTRIBUIȚI

 166445 – 26092022  – Premierul Nicolae-Ionel Ciucă, alături de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a avut astăzi, o întrevedere cu președintele Parlamentului Estoniei, Jüri Ratas, în contextul participării, la Tokyo, la funeraliile de stat organizate în memoria fostul prim-ministru nipon Shinzo Abe.

Prim-ministrul român a apreciat relațiile bilaterale foarte bune, bazate pe valori și interese comune, aflate în continuă extindere și diversificare.

„Angajamentul președintelui Ratas, atât ca prim-ministru al Estoniei, cât și ca președinte al Riigikogu, are o contribuție deosebită la dezvoltarea relațiilor bilaterale. Coordonarea intereselor României și Estoniei în cadrul Uniunii Europene și NATO este armonios completată de cooperarea într-o serie de formate regionale precum Inițiativa Celor Trei Mări și B9”, a afirmat prim-ministrul Ciucă.

Discuțiile din cadrul întrevederii s-au axat asupra situației de securitate din regiune. În acest context, premierul a menționat sprijinul politic, economic și umanitar acordat de România Ucrainei și Republicii Moldova, precum și contribuția țării noastre la securitatea regională și la consolidarea posturii de descurajare și apărare a NATO, cu precădere pe Flancul Estic.

Creșterea rezistenței sectorului energetic, prin obținerea independentei energetice a fost un punct de interes al convorbirilor. Prim-ministrul a subliniat că România sprijină o abordare comună pentru securitatea aprovizionării în UE și necesitatea unor măsuri pro-active coordonate.

Înalții demnitari au agreat continuarea acțiunilor de dezvoltare a cooperării economice și de încurajare a investițiilor reciproce.

Premierul Nicolae-Ionel Ciuca a menționat că România apreciază participarea la Centrul de excelență pentru apărare cibernetică cooperativă NATO din Tallinn și este interesată de experiența Estoniei în sectorul digital.

Președintele Parlamentului Estoniei, Jüri Ratas, a apreciat relațiile bilaterale în continuă dezvoltare și contribuția României la garantarea securității regionale și întărirea Flancului Estic al NATO.

În anul 2021, s-au celebrat 100 de ani de la stabilirea relațiilor bilaterale (recunoașterea de jure a Estoniei de către România, la 26 februarie 1921) și 30 de ani de la restabilirea relațiilor diplomatice (13 septembrie 1991).

În ceea ce privește cooperarea economică, la finalul lunii aprilie 2022, schimburile comerciale româno-estone au atins totalul de 74,72 milioane EUR (în creștere cu 69,77% față de perioada corespunzătoare a anului precedent).

În marja celei mai recente vizite la nivel de ministru al afacerilor externe  a avut loc, la 5 aprilie 2022, un Forum de Afaceri bilateral, organizat de Ambasada Estoniei în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), la care au participat oameni de afaceri estoni și români. Oamenii de afaceri estoni au participat, ulterior (la 6 aprilie 2022), la un alt eveniment similar, organizat la Cluj-Napoca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.