Acasă Social Sanatate Legea care facilitează accesul oamenilor din mediul rural la asistența medicală primară,...

Legea care facilitează accesul oamenilor din mediul rural la asistența medicală primară, adoptată de Parlament

DISTRIBUIȚI

 166447 – 20092022  –  În calitate de for decizional, Camera Deputaților a votat, cu 244 de voturi pentru și o singură abținere, un proiect de modificare a art. 75 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Legea trimisă la promulgare președintelui Klaus Iohannis a fost inițiată de parlamentarii liberali și vizează adaptarea legislaţiei la nevoile actuale ale comunităţilor locale, în ceea ce privește desfășurarea serviciilor medicale în zona rurală.

Până acum, legea nu permitea autorităților locale să mai înființeze alte cabinete medicale în afara celor existente. Modificarea legislativă dă posibilitatea primăriilor să respecte dreptul fundamental al cetățenilor la sănătate, printr-un acces real și de calitate la asistența medicală primară și de a beneficia de îngrijirea medicală de care au nevoie. Astfel, a fost eliminată condiționarea referitoare la înființarea unui sediu secundar de cabinet de medicină de familie într-o altă unitate administrativ-teritorială.

Actul normativ al parlamentarilor PNL era cu atât mai necesar cu cât, de-a lungul timpului, au existat numeroase situații de servicii medicale insuficiente sau de slabă calitate, iar oamenii pur și simplu nu au avut alte alternative pentru a primi tratamentele și consultațiile de care aveau nevoie.

În lipsa alternativei de a exista mai multe cabinete într-o localitate, oamenii erau nevoiți să își caute rezolvarea problemelor medicale la distanțe uneori foarte mari, pentru a beneficia de asistența medicală minimală. Acest fapt era inacceptabil, mai ales din perspectiva vârstei înaintate și resurselor financiare limitate ale beneficiarilor.

În concluzie, consider că este o lege binevenită pentru populația din zona rurală, iar intrarea acesteia în vigoare va rezolva definitiv problemele existente în ceea ce privește asigurarea accesului tuturor româilor la asistența medicală de bază, declară deputatul PNL Cristian Burciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.