Acasă Social Premierul s-a întâlnit cu reprezentanții Asociației foștilor deținuți politici

Premierul s-a întâlnit cu reprezentanții Asociației foștilor deținuți politici

DISTRIBUIȚI

 166450 – 20092022  –  Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Asociației Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România (AFDPR), în cadrul căreia au fost discutate o serie de probleme cu care se confruntă foștii deținuți politici.

În acest context, premierul și-a exprimat recunoștința față de sacrificiul imens pe care aceștia l-au făcut, înfruntând atrocitățile și abuzurile regimului comunist. Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat faptul că datoria noastră, a generațiilor de astăzi, dar și a celor viitoare, este de a le păstra vie amintirea și de a le omagia curajul, determinarea și suferințele prin care au trecut în numele libertății și democrației.

În cadrul întâlnirii, reprezentanții AFDPR au semnalat faptul că, în ultimii doi ani, au existat sincope în ceea ce privește consultarea asociației în elaborarea unor acte normative referitoare la luptătorii în rezistența anticomunistă și au solicitat sprijin pentru realizarea Muzeului luptei anticomuniste de la Jilava.

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a reiterat susținerea pentru concretizarea muzeelor dedicate memoriei victimelor comunismului, obiectiv asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, și i-a asigurat pe reprezentanții AFDPR de sprijinul executivului în surmontarea problemelor expuse.

La întâlnire au mai participat: Mihnea Drumea, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, Irina Leulescu, secretar de stat, Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, și Florin-Daniel Șandru, președintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.