Acasă Externe Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit

DISTRIBUIȚI

166310 – 08092022  –  Anunțul a fost făcut cu puțin timp în urmă de Palatul Buckingham. Regina împlinise 96 de ani la 21 aprilie, iar în februarie 70 de ani de la proclamarea sa ca regină a Regatului Unit. A fost primul monarh care a sărbătorit Jubileul de Platină, iar ceremoniile dedicate acestui eveniment au avut loc în iunie.

Problemele de sănătate şi de mobilitate ale Reginei semnalate încă de la începutul anului au generat îngrijorări legate de retragerea ei din viaţa publică.

Regina Elisabeta a II-a, 70 de ani de domnie. O viață dedicată serviciului public

Elisabeta a II-a a urcat pe tronul Marii Britanii la vârsta de 25 de ani, în data de 6 februarie 1952. Tatăl ei, Regele George al VI-lea, murise din cauza unui cancer pulmonar, la vârsta de 56 de ani.

Devenită cel mai vârstnic suveran în viaţă, Elisabeta este  locul al doilea în clasamentul celor mai lungi domnii ale unor monarhi ai unor state suverane, fiind devansată de Regele francez Louis al XIV-lea, care a murit în 1715 după o domnie de 72 de ani.

Patru copii, opt nepoți și 12 strănepoți. Prințul Charles îi urmează  la tron Reginei

Regina Elisabeta a II-a lasă în urmă  patru copii, opt nepoți și 12 strănepoți.  Prințul Charles, prințul de Wales, este cel mai mare și moștenitorul tronului. Este căsătorit cu Camilla, ducesa de Cornwall.

Prințesa Anne, Prințesa Regală, este al doilea copil și singura fiică a Reginei. Este căsătorită cu vice admiralul Timothy Laurence și are doi copii cu primul ei soț, căpitanul Mark Phillips: Peter Phillips și Zara Tindall

Prințul Andrew, Ducele de York, este al treilea copil al Reginei și are două fiice cu fosta sa soție, Ducesa de York: Prințesa Beatrice și Prințesa Eugenie.

Prințul Edward, Contele de Wessex este copilul ei cel mai mic. Este căsătorit cu Sophie, Contesa de Wessex și au doi copii – Louise și James Mountbatten-Windsor.

Prințul William, Ducele de Cambridge, fiul cel mare al Prințului Charles și al primei sale soții, Diana, Prințesa de Wales, este căsătorit cu Catherine, Ducesa de Cambridge. Au trei copii – Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis.

Ducele de Sussex, Harry, este fiul cel mic al Prințului Charles și al primei sale soții, Diana, Prințesa de Wales. Este căsătorit cu Meghan, Ducesa de Sussex. sursa:stiri.tvr.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.