Acasă Social Aparare Reuniunea Comisiei militare mixte româno-moldovene, la Chișinău

Reuniunea Comisiei militare mixte româno-moldovene, la Chișinău

DISTRIBUIȚI

 166420 – 17092022  –  Secretarul de stat şi şef al Departamentului pentru politica de apărare, planificare şi relaţii  internaţionale, Simona Cojocaru, a co-prezidat, în perioada 14-16 septembrie, lucrările celei de-a VII-a reuniuni a Comisiei militare mixte româno-moldovene, care a avut loc la Chişinău, Republica Moldova.

             Reuniunea a fost deschisă oficial de secretarul de stat în domeniul politicii de apărare, planificării apărării naţionale şi interoperabilităţii militare, Valeriu Mija, alături de omologul român, Simona Cojocaru, care, în intervenţia sa, a subliniat importanţa cooperării în domeniul apărării între România şi Republica Moldova, reprezentând unul dintre pilonii parteneriatului Strategic dintre cele două state.

            De asemenea, oficialul român a apreciat calitatea și caracterul constant al dialogului bilateral atât la nivel înalt, cât și la nivel de lucru.

            Totodată, pe timpul discuţiilor între experţii din cele două delegaţii a fost analizat stadiul proiectelor propuse în cadrul ultimei reuniuni, din luna noiembrie 2021, precum şi iniţierea unor noi proiecte de cooperare în domeniile apărare cibernetică, instruire în comun, învăţământ militar, logistică, medicină militară şi participarea Republicii Moldova la proiectele subsumate iniţiativei regionale SEDM şi în cadrul misiunilor ONU.

           În cadrul aceleiaşi vizite, secretarul de stat Simona Cojocaru a avut întrevederi cu ministrul apărării, Anatolie Nosatîi, şeful Marelui Stat major, general de brigadă Eduard Ohladciuc, secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe şi Integrare Europeană, Ruslan Bolbocean, precum şi cu reprezentanţi ai Oficiului de Legătură NATO la Chişinău.

            Pe timpul activităţilor a fost reiterat sprijinul ferm și concret al României privind parcursul european al Republicii Moldova şi au fost discutate acţiunile concrete care pot contribui la dezvoltarea relațiilor cu structurile euroatlantice.

            Cu prilejul vizitei la Chișinău, secretarul de stat Simona Cojocaru a participat și la evenimentul „O istorie comună, un patrimoniu comun: Arta cămăşii cu altiţă – element de identitate culturală în România şi Republica Moldova”, menit să promoveze dosarul „Arta cămăşii cu altiţă”, depus la UNESCO de România şi Republica Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.