Acasă Social Sanatate Sănătatea temporară. Analiza numirilor la CAS și DSP din ultimii 10 ani”

Sănătatea temporară. Analiza numirilor la CAS și DSP din ultimii 10 ani”

DISTRIBUIȚI

166331 – 11092022 – Expert Forum a lansat raportul ”Sănătatea temporară. Analiza numirilor la CAS și DSP din ultimii 10 ani”. Raportul analizează modul în care s-au realizat angajările la direcțiile de sănătate publică și casele județene de sănătate în perioada 2012-2022.

Raportul integral, concluzii specifice și hărți pot fi consultate la https://expertforum.ro/raport-sanatate-temporara.

Câteva dintre concluziile generale:

Atât la CASJ-uri, cât și la DSP-uri, o mare parte din numiri s-au făcut prin delegare/exercitare temporară a funcției. Aceste fenomen reflectă o instabilitate a funcției. Excluzând mandatele foarte lungi, în cazul DSP-urilor media mandatului în perioada 2012-2022 este aproape de șase luni, adică perioada maximă pentru delegări.

Competiția la concursuri este relativ scăzută, iar în unele cazuri chiar directori care ocupaseră aceeași funcție nu pot promova concursul, ceea ce poate indica – fără a fi un motiv exhaustiv – o lipsă de capacitate la nivelul resurselor umane sau o posibilă lipsă de interes pentru ocuparea acestor funcții. La concursurile pentru CASJ-uri există județe unde nu a fost înregistrat mai mult de un candidat

În cazul ambelor instituții există județe unde un singur director a ocupat această funcție în perioada analizată, iar în altele lista de directori poate ajunge la 6 -7 nume. Județele cu multe schimbări nu sunt aceleași neapărat pentru DSP-uri și CASJ-uri (vedeți hărțile de pe site și din raport).

Performanța directorilor nu poate fi evaluată din exterior, întrucât contractele de management nu sunt publice și nu au fost furnizate. Mai mult, CV-urile care ar reflecta experiența nu se regăsesc pe site-urile instituțiilor

Există indicii de politizare în ambele cazuri. La CAS-uri aproape 20% din directori au legături politice sub diverse forme – aleși locali, parlamentari, candidați, funcții de conducere în partid etc. În cazul DSP-urilor procentul se apropie de 16%. Cu toate acestea, statisticile reflectă doar relații politice care pot fi documentate din declarații de avere sau interese, din donații sau candidaturi, însă nu cuprind relații de putere de la nivel local care pot favoriza aceste numiri.

Politizarea pare a fi un fenomen care se întinde pe toată perioada studiată și este transpartinic, scrie Expert Forum.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.