Acasă Social Aparare Șeful Statului Major al Apărării, la conferința principală de planificare a exercițiului...

Șeful Statului Major al Apărării, la conferința principală de planificare a exercițiului Defender Europe 23

DISTRIBUIȚI

 166351 – 13092022  – Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a deschis lucrările conferinței principale a exercițiului European Defender 23, eveniment major de instruire condus de Comandamentul Forțelor Terestre Americane în Europa și Africa (USAREUR-AF), care a avut loc luni, 12 septembrie, în București.

Programul anual american de instruire multinațională, în context întrunit, Defender Europe, urmărește creșterea capacității de reacție și a interoperabilității forțelor americane, aliate și partenere.

 La activitate au fost prezenți, alături de co-organizatorii români și americani, militari din peste 20 de alte state aliate și partenere. Prin programul Defender Europe, precum și prin alte platforme de instruire, aliații își dezvoltă flexibilitatea, capacitatea de proiecție și integrarea forțelor. Totodată, prin cooperare militară se strâng legăturile pe care aliații le au cu parteneri care împărtășesc valorile NATO.

   Generalul Daniel Petrescu a subliniat importanța seriei de exerciții Defender Europe atât pe palierul instruirii trupelor pe continentul european, cât și din punct de vedere al angajamentului Statelor Unite în cadrul Alianței Nord-Atlantice. „Organizarea acestui foarte important eveniment de instruire contribuie la mesajul strategic privind consolidarea posturii aliate de descurajare și apărare. În anul 2023, Defender Europe va aduce pentru militarii români o noutate în planul instruirii forțelor – pregătirea și rolul de națiune-gazdă pe care îl avem pe anumite secvențe ale programului de exerciții se vor derula alături de trupe americane și aliate care sunt deja dislocate pe teritoriul național. Defender Europe 23 va reprezenta, așadar, o excelentă oportunitate de instruire”, a declarat șeful Statului Major al Apărării.

   Conferința de planificare de la București se adaugă altor două întâlniri de organizare a evenimentului de instruire Defender Europe 23, care s-au desfășurat în Tirana, Albania (octombrie 2021) și în Sarajevo, Bosnia și Herțegovina (martie 2022).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.