Acasă Politic Vizită oficială a ministrului Apărării în Israel

Vizită oficială a ministrului Apărării în Israel

DISTRIBUIȚI

 166363 – 13092022  – Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, efectuează, între 13 și 16 septembrie, o vizită oficială în Statul Israel.

Programul include o întrevedere bilaterală cu omologul israelian, participarea la ceremonii oficiale cu depuneri de coroane de flori la Memorialul „Yad Vashem”, Muzeul Holocaustului și la Memorialul Copiilor, precum şi vizite la sediile unor companii care acționează în domeniul industriei de apărare.

Cei doi miniștri vor purta discuții pe teme de actualitate ale agendei curente de securitate din zona Orientului Mijlociu și a regiunii Mării Negre, respectiv stadiul și perspectivele cooperării bilaterale în domeniul apărării.

Vizita oficialului român în Statul Israel reprezintă o nouă dovadă a relațiilor excelente de cooperare dintre cele două țări, respectiv a angajamentului de dezvoltare al acestora, atât în cadru bilateral, cât şi regional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.