Acasă Politic Carmen Avram, în Parlamentul European: „Nu ne mai țineți în anticameră! Intrarea...

Carmen Avram, în Parlamentul European: „Nu ne mai țineți în anticameră! Intrarea în Schengen e dreptul nostru, câștigat cu greu!”

DISTRIBUIȚI

 166585 – 06102022 – Eurodeputata Carmen Avram a solicitat în plenul Parlamentului European, reunit în această săptămână, la Strasbourg, integrarea de îndată a României în Spațiul Schengen.

Conform eurodeputatei: „De 11 ani, România stă în anticamera Schengen, așteptând să i se deschidă ușa. De 11 ani, țara mea nu e doar pregătită să intre, dar a dat dovadă de solidaritate și de acțiuni exemplare în situații de criză, a respectat legislația și pregătește acum implementarea noilor sisteme de securitate europene.

Cu toate acestea, de 11 ani, ni se opun chiar mari parteneri comerciali pe care România i-a primit cu brațele deschise, tratându-i cu respect. Și îi întreb azi de ce ne țin captivi într-o buclă de interese naționale și pretexte reinventate, afectându-i nu doar pe români, dar și pe proprii cetățeni și pe companiile lor. Oamenii țării mele vor să știe de ce, după toate sacrificiile, mari, multe, dureroase, nu au dreptul să fie în Schengen, de care beneficiază chiar și state non-membre UE.

Acestea nu sunt vremuri de alienat prieteni. Valul eurosceptic din UE crește inclusiv din cauza unor astfel de greșeli. Încetați cu discriminarea României. Nu ne mai țineți în anticameră. E dreptul nostru, câștigat cu greu, iar Europa, vă asigur, va avea doar beneficii.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.