Acasă Politic Participarea președintelui Klaus Iohannis la reuniunea informală a Consiliului European de la...

Participarea președintelui Klaus Iohannis la reuniunea informală a Consiliului European de la Praga

DISTRIBUIȚI

 166622 – 08102022 – Președintele României, Klaus Iohannis, a participat, vineri, 7 octombrie 2022, la reuniunea informală a Consiliului European, care a avut loc la Praga, Republica Cehă.

Principalele subiecte pe agenda reuniunii Consiliului European au vizat situația din Ucraina, pe toate dimensiunile, evoluțiile în domeniul energiei, din punctul de vedere al impactului prețurilor ridicate și al eforturilor pentru securitatea aprovizionării, precum și situația economică la nivel european.

În ceea ce privește situația din Ucraina, liderii europeni au respins ferm și au condamnat fără echivoc anexarea ilegală de către Federația Rusă a regiunilor Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson din Ucraina în urma desfășurării falselor referendumuri. Liderii UE au reafirmat hotărârea de a acorda în continuare sprijin Ucrainei atât timp cât va fi necesar, din punct de vedere financiar, politic, militar, umanitar, inclusiv în ceea ce privește pregătirea pentru iarnă.

În contextul noilor escaladări generate de Federația Rusă, Președintele Klaus Iohannis a reiterat poziția României privind independența, integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei și continuarea sprijinului constant al țării noastre, pe multiple planuri, inclusiv în pregătirea iernii. Totodată, a exprimat deschiderea României pentru procesul de reconstrucție, evidențiind necesitatea unei bune coordonări la nivel european pentru gestionarea eficientă a acestui proces.

De asemenea, Președintele României a pledat pentru menținerea unui răspuns puternic, prompt și clar din partea Uniunii față de agresiunea Federației Ruse și a respins cu fermitate acțiunea de anexare ilegală a celor patru regiuni ale Ucrainei.

Președintele Klaus Iohannis a salutat adoptarea unui nou set de măsuri restrictive, al optulea, arătând că este necesar să se mențină o presiune ridicată asupra Federației Ruse, evidențiind, totodată, importanța coordonării transatlantice și cu alți parteneri internaționali.

Președintele României a subliniat încă o dată preocuparea față de efectele războiului asupra altor parteneri din regiune, accentuând necesitatea continuării susținerii Republicii Moldova, un stat extrem de vulnerabil în fața acestor evoluții.

Referitor la securitatea alimentară, Uniunea Europeană va continua să faciliteze exportul de produse agricole din Ucraina, liderii europeni solicitând extinderea Inițiativei Grânelor la Marea Neagră, promovate de Secretarul General al ONU.

În ceea ce privește securitatea energetică, discuțiile liderilor europeni au vizat, în special, impactul prețurilor ridicate la energie asupra populației și industriei și necesitatea unui răspuns european coordonat pentru abordarea acestei situații.

În contextul în care Federația Rusă folosește energia pe post de armă pentru a submina puterea economică a UE, liderii europeni au reiterat hotărârea de a răspunde în mod coordonat pentru asigurarea securității aprovizionării, inclusiv prin identificarea de parteneriate reciproc avantajoase, atenuarea impactului prețurilor ridicate asupra consumatorilor, mai ales a celor vulnerabili, și prin măsuri menite să reducă cererea de energie.

De asemenea, liderii au condamnat actele de sabotaj recente din Marea Baltică privind conductele Nord Stream I și II și au agreat intensificarea cooperării pentru protejarea infrastructurii critice europene.

Președintele Klaus Iohannis a pledat pentru continuarea coordonării la nivelul UE, în vederea depășirii provocărilor comune din acest domeniu, salutând măsurile adoptate până în prezent, dar subliniind că este nevoie de acțiuni suplimentare axate în principal pe reducerea durabilă a prețurilor la energie.

În contextul menținerii nivelului ridicat al prețurilor la energie, preocupare constantă pentru țara noastră, Președintele României a reamintit necesitatea adoptării de măsuri care să asigure decuplarea prețului la energia electrică de prețul gazelor naturale.

De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a pledat pentru necesitatea diversificării în continuare a aprovizionării cu gaze naturale din surse multiple și de încredere, utilizarea resurselor indigene, dezvoltarea proiectelor de infrastructură și consolidarea interconexiunilor, salutând în acest context operaționalizarea recentă a interconectorului dintre Grecia și Bulgaria.

Președintele României a reiterat faptul că măsurile luate la nivel european trebuie să aibă în vedere și securizarea din punct de vedere energetic a Republicii Moldova care are nevoie de sprijin imediat în perspectiva sezonului rece.

În ceea ce privește situația economică, dezbaterile liderilor Uniunii Europene au vizat prețurile ridicate pentru gospodării și întreprinderi care au condus la niveluri semnificative ale inflației în statele membre, măsuri pentru sprijinirea creșterii economice și a locurilor de muncă, precum și păstrarea integrității Pieței Unice.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.