Acasă Anchete Interne Percheziții în București și Ilfov la companii care se ocupă cu reciclarea...

Percheziții în București și Ilfov la companii care se ocupă cu reciclarea deșeurilor

DISTRIBUIȚI

 166573 – 05102022  – Polițiștii din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, efectuează 14 percheziții domiciliare, în municipiul București și județul Ilfov, precum și activități de ridicare de înscrisuri, de la 7 societăți comerciale, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în declarații și evaziune fiscală.

Faptele ar fi fost comise de către persoane implicate în operațiuni fictive de reciclare deșeuri de ambalaje și deșeuri de echipamente electrice și electronice (D.E.E.E.), cu impact negativ atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra bugetului de stat, respectiv Fondului pentru mediu.

În același timp, se vor pune în aplicare 3 mandate de aducere, emise pe numele persoanelor bănuite, ce vor fi conduse la sediul unității de poliție, în vederea aducerii la cunoștință a faptelor pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și audierii acestora, pentru clarificarea situației de fapt.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2020-2021, prin intermediul unor societăți comerciale coordonate direct sau prin interpuși, în scopul obţinerii unor sume de bani, cu titlu de bonificaţie, de la organizații care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului (denumite O.I.R.E.P., respectiv Asociații autorizate), persoanele bănuite ar fi furnizat acestor entități documente justificative în care ar fi consemnat activități nereale de colectare și reciclare a 22.236.016 kilograme de deșeuri (de ambalaje și DEEE).

Prin raportarea acestei cantităţi în sistemul de transfer de responsabilitate, s-a produs un prejudiciu Administraţiei Fondului pentru Mediu, în valoare totală de 79.085.258 de lei, estimat conform prevederilor art. 9 alin. (1) lit. v) şi y) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu.

La acțiune participă polițiști din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și al Institutului Național de Criminalistică.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.