Acasă Anchete Interne Campania de educație digitală #SigurantaOnline a ajuns în școli

Campania de educație digitală #SigurantaOnline a ajuns în școli

DISTRIBUIȚI

 167029 – 10112022 – La data de 10 noiembrie 2022, Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Asociația Română a Băncilor (ARB), Microsoft și AttackSimulator au lansat, cu prilejul Lunii Europene a Securității Cibernetice (European Cybersecurity Month) 2022, o nouă componentă educațională pe site-ul sigurantaonline.ro, una dedicată copiilor.

Alături de Ambasada Elveţiei în România și Swiss WebAcademy, partenerii din campania #SigurantaOnline pun la dispoziția copiilor, a părinților şi a profesorilor două broșuri cu benzi desenate, în limba română, care prezintă întâmplări inspirate din situaţii reale din mediul online și îi învață cum să se protejeze de amenințări. Benzile desenate pot fi descărcate și distribuite către cei interesați, dar pot fi totodată accesate și citite online, direct de pe site.

În plus, #SigurantaOnline a lansat și un quiz interactiv dedicat copiilor, unul prin care își pot testa abilitatea de a răspunde corect la amenințările ce îi vizează.

Cu acest prilej, echipa #SigurantaOnline, alături de Excelența Sa Arthur Mattli, Ambasadorul Elveţiei în România și SwissWebAcademy, au susținut o serie de workshop-uri în școlile din București, pentru aproximativ 200 de elevi care au avut prilejul să testeze în premieră quiz-ul și să afle de la inițiatorii campaniei cele mai importante aspecte privind navigarea în siguranță în mediul online.

Copii au primit la final premii din partea organizatorilor, dar și cele două benzi desenate, Povești cotidiene digitale și Întâmplări de pe net.

Începând de astăzi, elevii și profesorii sunt invitați să utilizeze acest quiz, disponibil la adresa https://kids.sigurantaonline.ro/, pentru a-și testa cunoștințele despre pericolele din mediul online și pentru a dobândi informațiile necesare protecției pe internet.

Platformele online au fost mijloacele cele mai utilizate de instituțiile publice pentru a oferi educație în timp ce școlile au avut activitatea suspendată pe perioada pandemiei, 83% dintre țări la nivel global utilizând această metodă, potrivit Unicef.

Campania de educație digitală a tinerilor este menită să ofere cele mai bune practici de securitate cibernetică, prin accesarea platformei sigurantaonline.ro, pentru a evita ca aceștia să devină victime ale fraudelor informatice, a pornografiei infantile sau atacurilor de tip malware. România se clasează în topul țărilor europene cu cele mai bune și rapide conexiuni de internet potrivit rapoartelor privind Indicele Economiei și Societății Digitale (DESI), dar cu un nivel scăzut al educației digitale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.