Acasă Politic Dubla cetățenie pentru românii din Spania, discutată de ministrul Aurescu cu omologul...

Dubla cetățenie pentru românii din Spania, discutată de ministrul Aurescu cu omologul său spaniol

MAE anunță începerea negocierilor pentru încheierea Acordului bilateral pentru menținerea dublei cetățenii pentru membrii comunității românești din Spania

DISTRIBUIȚI

167202 – 24112022 – Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu avut miercuri, 23 noiembrie 2022, consultări politice bilaterale cu omologul spaniol José Manuel Albares, în cadrul primei Ședințe Comune de Guvern între România și Regatul Spaniei, care a avut loc la Castellón de la Plana, în Spania. Șeful diplomației române a făcut parte din delegația de miniștri participanți la reuniunea interguvernamentală, condusă de Prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă.

În cadrul consultărilor politice cu omologul spaniol, ministrul Bogdan Aurescu a evidențiat faptul că această primă ședință de guvern între România și Spania a contribuit la consolidarea Parteneriatului Strategic bilateral, în perspectiva aniversării, în 2023, a 10 ani de la asumarea politică a acestuia.

În context, șefii diplomațiilor română și spaniolă au apreciat excelența relației bilaterale, construită pe o prietenie istorică, durabilă și care continuă să se consolideze zi de zi, prin amplificarea dialogului la toate nivelurile, a schimburilor economice, sociale, culturale și a cooperării sectoriale, aspecte reflectate în Declarația primei Ședințe Comune de Guvern, a cărei adoptare cei doi miniștri au salutat-o.

În ceea ce privește comunitatea românească din Spania, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a salutat decizia luată în cadrul Ședinței Comune de Guvern, respectiv crearea unui grup de lucru bilateral în vederea identificării unei soluții privind dubla cetățenie, care să vină în întâmpinarea dezideratului comunității românești rezidente de păstrare a cetățeniei române la momentul solicitării și respectiv al obținerii cetățeniei spaniole.

În acest sens, cei doi miniștri de externe au stabilit începerea cât mai curând a negocierilor pentru încheierea Acordului bilateral pentru menținerea dublei cetățenii pentru membrii comunității românești din Spania, respectiv pentru membrii comunității spaniole din România.

În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a arătat că deschiderea deosebită obținută din partea autorităților spaniole cu privire la abordarea subiectului dublei cetățenii confirmă recunoașterea și aprecierea contribuției esențiale a comunității românești la societatea spaniolă. A reamintit, în acest context, demersurile pe care le-a efectuat pentru găsirea unei soluții durabile la dezideratul menținerii dublei cetățenii cu ocazia vizitei efectuate la Madrid anul trecut, la vizita efectuată la București de ministrul de externe spaniol de la acel moment în februarie 2021, în continuarea demersurilor efectuate în cadrul vizitei din primul mandat ministerial, la Madrid, în 2015, pe lângă omologul său de atunci și pe lângă ministrul spaniol al justiției.

În ceea ce privește aderarea României la Spațiul Schengen, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a mulțumit omologului spaniol pentru susținerea constantă a părții spaniole în vederea atingerii acestui obiectiv major al României și a informat cu privire la evoluțiile cu privire la acest parcurs, înregistrate în ultimele luni, fiind reconfirmata susținerea fermă a Spaniei în acest scop.

În cadrul consultărilor, cei doi miniștri ai afacerilor externe au avut și un schimb de vederi cu privire la dimensiunea economico-sectorială a relațiilor bilaterale. Șeful diplomației române a exprimat aprecierea pentru nivelul record al schimburilor comerciale, care au atins, în 2021, 4,68 miliarde de euro, și care sunt în creștere cu peste 32% în acest an, și a exprimat întregul sprijin pentru identificarea de noi oportunități economice care să aducă valoare adăugată cooperării bilaterale, inclusiv prin organizarea unui Forum Economic bilateral. Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a mulțumit omologului spaniol pentru susținerea aderării României la OCDE.

Consultările au prilejuit, de asemenea, o discuție de substanță între cei doi șefi ai diplomațiilor cu privire la evoluțiile de securitate cauzate de agresiunea nejustificată și ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei.

Ministrul român al afacerilor externe a prezentat sprijinul substanțial și multidimensional pe care România îl acordă Ucrainei, precum și Republicii Moldova, ca unul dintre cele mai afectate state de consecințele războiului brutal purtat de Rusia împotriva Ucrainei. În acest sens, a mulțumit Spaniei pentru participarea la conferința ministerială a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, pe care a co-prezidat-o în urmă cu două zile, pe 21 noiembrie, la Paris, și care a adus rezultate foarte bune în beneficiul Republicii Moldova.

Cei doi oficiali au abordat aspecte care vizează ajutorul umanitar acordat Ucrainei, sprijinul foarte consistent acordat de România pentru fluidizarea transportului de cereale în vederea asigurării securității alimentare la nivel global, precum și modalitățile de implicare a celor două țări în reconstrucția Ucrainei.

Șeful diplomației române a subliniat aprecierea deosebită pentru contribuția Spaniei la măsurile de descurajare și apărare pe Flancul Estic, inclusiv prin  participarea Forţelor Aeriene Spaniole la operaţiunile de poliţie aeriană în România şi deasupra Mării Negre, respectiv prin desfășurarea în România a unui radar de supraveghere aeriană, măsuri care reprezintă o expresie clară a angajamentului şi solidarităţii aliate. De asemenea, partea română a evidențiat necesitatea de a dezvolta cooperarea, în continuare, în plan bilateral și în cadrul  NATO, pentru menținerea păcii și securității atât în Vecinătatea Estică, cât și în cea sudică a spațiului euroatlantic.

Ministrul Aurescu a subliniat importanța reuniunii miniștrilor de externe NATO pe care o va găzdui săptămâna viitoare, în perioada 29-30 noiembrie, la București – prima reuniune aliată după Summitul istoric găzduit de Spania la Madrid în luna iunie, care a luat decizii foarte relevante privind consolidarea posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic, ministeriala de la București fiind instrumentală în implementarea deciziilor Summitului de la Madrid.

Cei doi oficiali au abordat și cooperarea Spaniei cu formatul București 9, de care este foarte interesată, ca platformă de succes de cooperare între statele aliate de pe Flancul Estic, co-inițiată de România.

Ministrul Bogdan Aurescu a dat asigurări cu privire la sprijinul puternic pe care România îl va acorda Spaniei pe durata deținerii Președinției Consiliului UE, în al doilea semestru al anului 2023.

Cei doi miniștri au agreat necesitatea avansării parcursului european, atât în privința partenerilor estici, cât și a statelor din Balcanii de Vest, în contextul asumării de către Regatul Spaniei a Președinției Consiliului UE, în a doua parte a anului viitor, și ținând cont de implementarea reformelor necesare și de îndeplinirea criteriilor de aderare. Ministrul Bogdan Aurescu s-a referit în mod special la importanța acordată de România sprijinirii Republicii Moldova, atât pentru avansarea pe calea europeană, cât și pentru a face față provocărilor majore cauzate de războiul din Ucraina.

La finalul consultărilor bilaterale, șeful diplomației române a adresat omologului spaniol invitația de a vizita România, inclusiv în contextul în care anul viitor va marca un deceniu de la crearea Parteneriatului Strategic romano-spaniol.

În contextul ședinței comune de guvern, ministrul român al afacerilor externe Bogdan Aurescu și ministrul spaniol al afacerilor externe, Uniunii Europene și cooperării José Manuel Albares au semnat o serie de documente, în domeniile cooperării între cele două ministere de externe, formării diplomatice, culturii și situațiilor de urgență, după cum urmează: Memorandumul de înțelegere între Ministerul afacerilor externe al României și Ministerul Afacerilor Externe, al Uniunii Europene și al Cooperării al Regatului Spaniei privind consultările politice; Memorandumul de Înțelegere între Institutul Diplomatic Român și Școala Diplomatică a MAEC spaniol privind cooperarea în domeniul formării diplomaților; Memorandumul de înțelegere în domeniul cooperării culturale dintre Ministerul Culturii al României și Ministerul Culturii și Sportului al Regatului Spaniei; Memorandumul de înțelegere între Ministerul Afacerilor Interne al României și Ministerul de Interne al Regatului Spaniei în domeniul protecției civile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.