Acasă Externe „Summit-ul Anual al Forumului Global al Organizației Femeilor Politician Lider (WPL)”

„Summit-ul Anual al Forumului Global al Organizației Femeilor Politician Lider (WPL)”

DISTRIBUIȚI

 167010 – 09112022 – Deputatul Rozália-Ibolya Biró, președintele Comisiei pentru politică externă, Cristina Trăilă, vicepreședinte al Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, și Diana Olivia Morar, secretar al Comisiei juridice, de disciplină şi imunități, participă, în perioada 8-10 noiembrie 2022, la Reykjavik, în Islanda, la Summit-ul Anual al Forumului Global al Organizației Femeilor Lider Politician (WPL), organizat de WPL în colaborare cu Parlamentul și Guvernul Islandei. Doamna deputat Rozalia Biró va fi speaker în cadrul panelului de discuții „Leaders Talk – „Data – Driven Action for Women`s Health Policy: A Proposed Framework”.

Evenimentul de la Reykjavik reunește participante din întreaga lume, cu funcție de conducere din diferite medii: parlamentar, guvernamental, academic, societate civilă etc.

Agenda Forumului prevede, printre altele, discuții pe următoarele teme: „Afganistan – ascuns și fără speranță”, „Acțiuni de împuternicire economică a femeilor”, „Femeile, pacea și securitatea”, „Starea egalității de gen la nivel mondial și importanța conducerii feminine”.

Forumul Global al Femeilor Lider Politician (WPL) este o rețea globală a femeilor politician, a cărei misiune este să crească atât numărul, cât și influența femeilor la nivel decizional.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.