Acasă Politic George Tuță: A fost înființată Comisia parlamentară specială pentru automatizare și viitorul...

George Tuță: A fost înființată Comisia parlamentară specială pentru automatizare și viitorul muncii

DISTRIBUIȚI

 167337 – 07122022 – Deputații au votat, cu 236 de voturi pentru, pentru constituirea Comisiei speciale a Camerei Deputaților pentru automatizare și viitorul muncii în cadrul căreia se va analiza situația internă referitoare la automatizarea muncii și impactul acesteia; se vor elabora propuneri legislative privind tranziția la economia digitală și propuneri de politici publice cu privire la viitorul muncii.

”La ora actuală, în țara noastră, trei sferturi dintre IMM-uri nu au vreo preocupare pentru a introduce procese de automatizare în vederea eficienței, productivității sau a pătrunderii pe piețe noi. Nu este un secret, în România sunt cei mai mulți IT-iști pe cap de locuitor din întreaga regiune,  însă doar 30% dintre companiile care vând servicii sau produse au un site. Să fim serioși, azi, un site mic este mai ieftin decât un televizor cu diagonală medie. Puteți verifica! Ar fi simplist să gândim că este doar o lipsă de viziune din partea managerilor români. Este, în egală măsură, și o lentoare a administrației, care nu a găsit până acum soluții pentru a dezvolta mediul de business și pentru a-i crea toate condițiile necesare evoluției. Subiectul este unul important pentru sistemul nostru economic, nu doar pentru că diferența dintre indicatorii inovării ne pune pe gânduri, ci și modul în care muncim azi și, mai ales, în viitor. Prezentul ne obligă să gândim în termeni de eficiență. Dacă amânăm această conversație necesară nu facem decât să creștem nepermis ecartul existent între noi și Vest. Atât din perspectiva economiei, cât și a viitorului muncii. Viitorul muncii nu trebuie să stârnească frica, apariția mașinilor nu înseamnă dispariția lucrătorilor! Tehnic, ei trec printr-o reconversie. Uman, ei capătă noi șanse pentru a se dezvolta. Așadar, dragi colegi, sunt în fața dumneavoastră pentru a susține propunerea de înființare a comisiei speciale care să analizeze implicațiile proceselor de automatizare în ceea ce privește viitorul muncii în România.  Vă invit să fiți de-acord cu asta”, a declarat deputatul PNL, George Tuță.

Durata de funcționare a Comisiei este de 12 luni, va fi compusă din 15 deputați și se vor organiza dezbateri cu ministere și alte autorități publice, sindicate, patronate și ONG-uri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.