Acasă Social Aparare Șeful Statului Major al Apărării, în vizită în Georgia

Șeful Statului Major al Apărării, în vizită în Georgia

DISTRIBUIȚI

 167387 – 12122022 – Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, efectuează, în perioada 12-14 decembrie, o vizită în Georgia, la invitația omologului său, generalul-maior Giorgi Matiashvili.

            Pe agenda discuțiilor celor doi șefi ai Apărării se vor afla subiecte privind situația de securitate la Marea Neagră și accentuarea cooperării militare, în special pe linia activităților de instruire în comun.

            Cooperarea bilaterală dintre Armata României și Forțele de Apărare ale Georgiei s-a materializat, de-a lungul timpului, prin participarea la exerciții multinaționale, programe de pregătire universitară și postuniversitară, colaborare în cadrul Unității Multinaționale Logistice Integrate cu Specific de Infrastructură de Logistică (IEL-MLU) și sprijin pentru angajamentele în cadrul Alianței-Nord-Atlantice și Uniunii Europene.

În contextul misiunilor și operațiilor de stabilitate ale Uniunii Europene, România rămâne un contribuitor important la Misiunea de monitorizare a UE (EUMM) în Georgia.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.