Acasă Social Educatie 30 ianuarie, Ziua internațională a nonviolenței în școală

30 ianuarie, Ziua internațională a nonviolenței în școală

Mesajul Ministrului Educației, Ligia Deca

DISTRIBUIȚI

167793 – 30012023 –  Mesajul zilei de astăzi, Ziua internațională a nonviolenței în școală, este că trebuie să luptăm împotriva agresivității în fiecare zi.

Un demers educațional în care grija pentru dezvoltarea cognitivă nu este dublată de grija pentru confortul fizic și emoțional al copiilor în mediul școlar este unul incomplet – manifestările violente de orice tip lasă urme și pun în pericol dezvoltarea armonioasă a tuturor celor implicați.

Să-i învățăm pe copii să spună nu violenței! Mai întâi, fiindu-le noi, adulții, model.

Apoi, explicându-le de ce să spună nu – vorbindu-le despre drepturile și obligațiile pe care le au, despre consecințele faptelor ilegale, despre efectele pe care violența le are asupra a ceea ce ei sunt si vor fi!

Îmi exprim convingerea că a educa în spiritul armoniei, al solidarității, al toleranței, al nediscriminării și al respectului față de celălalt înseamnă a crea premise pentru siguranță, confort și stare de bine, deopotrivă pentru elevi, cadre didactice și părinți.

Purtăm, cu toții, responsabilitatea unei educații în spiritul nonviolenței, iar un mediu școlar sigur înseamnă siguranță și dincolo de el!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.