Acasă Politic România va participa cu 3 milioane de dolari la construirea Muzeului Victimelor...

România va participa cu 3 milioane de dolari la construirea Muzeului Victimelor Comunismului din Washington

DISTRIBUIȚI

 167627 – 11012023 – Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea privind plata unei contribuţii financiare voluntare a României pentru susţinerea Muzeului Victimelor Comunismului din Washington DC.

„Prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, se aprobă plata contribuţiei financiare voluntare a României pentru susţinerea construirii Muzeului Victimelor Comunismului din Washington DC, reprezentând echivalentul în lei a 3.000.000 USD. Contribuţia financiară se acordă într-o tranşă unică. Contribuţia se va calcula pe baza cursului de schimb leu/dolar american, la data efectuării plăţii”, prevede forma transmisă de Parlament către Administrația Prezidențială.

Contribuţia este destinată construirii Muzeului Victimelor Comunismului din Washington DC, precum şi dotării secţiei care prezintă victimele regimului comunist din România.

„La solicitarea Muzeului Victimelor Comunismului din Washington DC, Ministerul de Externe, Academia Română, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi alte instituţii ale statului român pot pune la dispoziţie informaţii, în scopul unei bune reprezentări a victimelor comunismului din România”, arată actul normativ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.