Acasă Externe Agenda Europeana Suedia va căuta o soluție, dar nu garantează rezultatul

Suedia va căuta o soluție, dar nu garantează rezultatul

DISTRIBUIȚI

  167628 – 11012023 – Reprezentantul permanent al Suediei în UE, Lars Danielsson, a cărui țară a preluat președinția prin rotație a Uniunii Europene la 1 ianuarie, a declarat că nu va iniția un vot privind admiterea Bulgariei și României la Schengen în Consiliul UE până la un se ajunge la un acord cu ţările care s-au opus aderării lor. El a precizat că Suedia nu a fost niciodată împotriva admiterii celor două țări în zona liberei circulații.

Ambasadorul Danielsson a spus că Președinția suedeză va organiza consultări intensive cu privire la modul în care se va proceda mai departe. „Aceasta, desigur, include cele două țări în cauză, precum și țările care au indicat că au o problemă cu acest proces. Unele dintre motivele pentru care nu a existat o decizie pozitivă în luna decembrie nu au legătură cu problemele europene”, a declarat ambasadorul Danielsson pentru agenția bulgară Novinite.

„Am început deja consultările bilaterale cu părțile afectate, dar nu pot spune când aceste discuții vor oferi ocazia de a readuce problema pe ordinea de zi a JAI. În opinia noastră, cu cât mai devreme, cu atât mai bine. Dar nu vedem nici un rost să o înscriem pe ordinea de zi până când nu este clar că există o șansă rezonabilă de a obține aprobarea în Consiliu. Așa că vom încerca să facem acest lucru în timpul președinției suedeze, dar nu pot garanta că se va întâmpla. nu depinde în primul rând de noi, ci de părțile implicate”.

În decembrie anul trecut, Austria și Olanda au blocat admiterea României și Bulgariei la Spațiul Schengen. Ambele țări se opun aderării Bulgariei, iar Austria se opune doar aderării României. Pentru a ajunge la un acord în această privință este necesară unanimitatea țărilor membre.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.