Acasă Externe Agenda Europeana 259 de milioane euro ajutoare pentru sprijinirea investițiilor în baterii  și panouri...

259 de milioane euro ajutoare pentru sprijinirea investițiilor în baterii  și panouri fotovoltaice

DISTRIBUIȚI

 167975 – 17022023 – Comisia Europeană aprobă o schemă de ajutoare în cuantum de 259 de milioane EUR notificată de România în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, al cărei obiectiv este sprijinirea investițiilor în baterii și în celule și panouri fotovoltaice.

Comisia Europeană a aprobat 259 de milioane euro în o cadrul unei scheme de ajutor schemă notificată de România în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, pentru sprijinirea investițiilor în baterii și în celule și panouri fotovoltaice (investiții în producția, asamblarea și reciclarea bateriilor și a celulelor și panourilor fotovoltaice.

În cadrul schemei, care se va aplica până la 31 decembrie 2024, ajutoarele se vor acorda sub formă de granturi directe destinate întreprinderilor care desfășoară activități în domeniul producției, asamblării și reciclării bateriilor și a celulelor și panourilor fotovoltaice, situate în zonele eligibile pentru ajutoare regionale din România. Aceste zone sunt stabilite în harta ajutoarelor regionale a României pentru perioada 1 ianuarie 2022-31 decembrie 2027, care precizează și cuantumul maxim al ajutorului de stat care poate fi acordat pentru fiecare beneficiar din fiecare dintre aceste zone.

Ajutorul este proporțional, deoarece se limitează la minimul necesar și nu va depăși valorile maxime stabilite în harta ajutoarelor regionale a României.  În ultimul rând, efectele negative ale măsurii în ceea ce privește denaturarea concurenței și impactul asupra schimburilor comerciale dintre statele membre sunt limitate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.