Acasă Politic ANCOM a adoptat o noua serie de reglementari in domeniul comunicatiilor electronice

ANCOM a adoptat o noua serie de reglementari in domeniul comunicatiilor electronice

DISTRIBUIȚI

 167914 – 11022023 – ANCOM a organizat doua reuniuni ale Consiliului Consultativ in datele de 8 si 9 februarie 2023 pentru a discuta o serie de proiecte de decizii care actualizeaza legislatia secundara din domeniul comunicatiilor electronice. Revizuirea acestor reglementari secundare este necesara pentru punerea in acord cu prevederile actuale ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicatiile electronice, asa cum a fost aceasta modificata si completata prin Legea nr. 198/2022 pentru modificarea si completarea unor acte normative in domeniul comunicatiilor electronice si pentru stabilirea unor masuri de facilitare a dezvoltarii retelelor de comunicatii electronice.

Resursele de numerotatie si portabilitatea numerelor

In ceea ce priveste proiectul deciziei ANCOM pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul resurselor de numerotatie, principalele modificari adoptate se refera la punerea la dispozitie, in Planul national de numerotatie, a unei serii de numere nongeografice care pot fi utilizate pentru furnizarea de servicii care se realizeaza prin transferul automat al datelor intre echipamente si sau aplicatii (machine-to-machine), pe intreg teritoriul Uniunii Europene. Totodata, ca urmare a experientei dobandite in timp de catre Autoritate in ceea ce priveste administrarea si gestionarea resurselor de numerotatie, au fost luate o serie masuri de simplificare de ordin administrativ/procedural.

In domeniul portabilitatii numerelor au fost adoptate masuri care vizeaza acordarea de despagubiri in cazul nerespectarii de catre furnizori a unor obligatii pe care le au in cadrul procesului de portare, extinderea perioadei in care abonatul beneficiaza de dreptul de portare, eliminarea posibilitatii de a percepe tarife de portare de catre furnizorii acceptori, modalitatea de depunere a cererii de portare prin mijloace de comunicare la distanta, asignarea numerelor temporare si modalitatea de realizare a informarii utilizatorilor finali.

Obligatiile de informare a utilizatorilor finali si alte masuri pentru protectia acestora

Proiectul de decizie adoptat stabileste obligatii in sarcina furnizorilor cu privire la informatiile care trebuie puse la dispozitia utilizatorilor finali pentru ca acestia sa poata lua decizii in cunostinta de cauza, informatiile minime care trebuie incluse in facturile detaliate emise utilizatorilor, formatul si modalitatile de transmitere a notificarii privind intentia furnizorilor de a modifica unilateral contractul. De asemenea, decizia stabileste regulile de acordare a unor despagubiri abonatilor afectati de nerespectarea obligatiilor legale privitoare la transferul de la un furnizor de servicii de acces la internet la punct fix la altul si al nerespectarii programarilor stabilite in vederea instalarii, respectiv remedierii si restabilirii serviciului de acces la internet la punct fix in cadrul procesului de transfer.

Reglementarile dedicate persoanelor cu dizabilitati

Cu privire la accesul persoanelor cu dizabilitati la servicii de comunicatii electronice, decizia cuprinde o serie de masuri pentru cresterea gradului de informare a acestora, prin intermediul unor modalitati specifice nevoilor lor. Totodata, tinand cont de necesitatea adaptarii pachetelor tarifare existente pe piata la specificul de consum al persoanelor cu dizabilitati vizuale, respectiv auditive si/sau de vorbire, ANCOM a adoptat doua configuratii de pachete de servicii ce contin un nivel minim de unitati de consum, la tarife maxime recomandate a fi percepute de catre furnizori.

Regimul de autorizare generala pentru furnizarea retelelor si a serviciilor de comunicatii electronice

Notificarea intentiei de furnizare de retele publice de comunicatii electronice sau de servicii de comunicatii electronice destinate publicului este limitata la o notificare cu titlu declarativ, iar procedura de autorizare generala a fost simplificata tinand seama de abordarile europene in materie, simplificarea conditiilor la nivelul administratiei publice centrale, procesul de digitalizare a societatii si, nu in ultimul rand, de experienta acumulata de Autoritate ca urmare a aplicarii actualelor norme legale.

Astfel, avand in vedere modelul unic european de notificare a intentiei de a furniza retele publice de comunicatii electronice ori servicii de comunicatii electronice destinate publicului, a fost adoptat un nou formular-tip de notificare. Acesta contine informatiile necesare in vederea identificarii solicitantului si asigurarii unei comunicari facile intre acesta si Autoritate, dar si noua clasificare a retelelor si a serviciilor de comunicatii electronice, impreuna cu setul de informatii necesare realizarii unei descrieri succinte a retelei sau serviciului pentru care se solicita autorizarea.

De asemenea, au fost adoptate modificari de structura precum si de continut la Autorizatia generala pentru furnizarea retelelor si serviciilor de comunicatii electronice, ca urmare a stabilirii, in acord cu legislatia primara, a unor conditii exhaustive care vizeaza furnizarea de retele si/sau de servicii de comunicatii electronice, cu exceptia serviciilor de comunicatii interpersonale care nu se bazeaza pe numere.

Adoptarea noului formular de notificare determina actualizarea informatiilor referitoare la retele si servicii de catre toti furnizorii de retele publice de comunicatii electronice sau de servicii de comunicatii electronice destinate publicului.

Totusi, pentru a veni in intampinarea furnizorilor, dar si pentru a asigura o interpretare riguroasa si unitara in ceea ce priveste incadrarea tipurilor de retele si de servicii de comunicatii electronice, in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a deciziei, ANCOM va trimite fiecarui furnizor, prin mijloace electronice, incadrarea, potrivit noului formular-tip al notificarii, a tuturor tipurilor de retele si de servicii notificate ANCOM de respectivul furnizor anterior intrarii in vigoare a prezentei decizii. In masura in care sunt necesare modificari cu privire la incadrarea astfel realizata de Autoritate, fiecare furnizor are obligatia de a completa in mod corespunzator si de a transmite formularul-tip al notificarii catre ANCOM, pana la data de 31 mai 2023, in caz contrar incadrarea astfel comunicata de ANCOM furnizorului in cauza urmand a fi validata ca atare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.