Acasă Social Mâine se reia ”Miercurea Alarmelor”

Mâine se reia ”Miercurea Alarmelor”

DISTRIBUIȚI

  168083 – 28022023 – Mâine, miercuri, 1 martie, va fi reluat exercițiul național „Miercurea Alarmelor”. Astfel, în intervalul orar 10.00 – 11.00, vor fi testate și verificate echipamentele de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.

În timpul simulărilor vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități, cât și modul de funcționare a mijloacelor de alarmare a populației (sirene) existente la nivelul comunităților.
În perioada vizată, va fi auzit semnalul „alarmă la dezastre”, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.
În imagine sunt prezentate măsurile pe care trebuie să le realizeze cetățenii într-o situație reală care impune declanșarea sistemului de alarmare a populației.
Pompierii recomandă cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență.
Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea sunt realizate în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, au loc în timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.
De asemenea, sistemul de înștiințare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate.
Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.
În cazul unor situații reale, mai multe informații vor fi transmise prin intermediul mesajelor RO-ALERT, al aplicației DSU și alte surse ale structurilor pentru situații de urgență, precum și posturi radio și TV.
În ceea ce privește echipamentele dedicate de alarmare publică, în 2022, alarmarea populației se realiza cu 7.539 sirene de diferite puteri, dintre care 5.389 sirene electrice și 2.150 sirene electronice.
Situația privind acționarea sirenelor de alarmare publică:
– în sistem centralizat: 3.070 sirene de la nivel județean, municipal, orășenesc şi local (40,72%);
– în sistem necentralizat (local de la panourile de comandă): 4.469 sirene (59,27%).
Reziliența comunității pentru a depăși urmările unor dezastre este consolidată prin pregătirea permanentă a autorităților responsabile cu managementul tipului de risc, în colaborare cu populația civilă, pentru atingerea dezideratului comun de îmbunătățire a capacității de reacție a unui stat în fața provocărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.