Acasă Social Deținerea, fără drept, de substanțe psihoactive pentru consumul propriu este infracțiune

Deținerea, fără drept, de substanțe psihoactive pentru consumul propriu este infracțiune

DISTRIBUIȚI

 168101 – 02032023 – Legea prin care cultivarea, deţinerea, vânzarea, distribuirea drogurilor de risc este pedepsită cu închisoare între 3 şi 10 ani a fost promulgată.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care cultivarea, oferirea, vânzarea, distribuirea, procurarea, cumpărarea, deţinerea drogurilor de risc este pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

Noile prevederi modifică şi completează Legea nr.143/2000 şi Legea nr.194/2011, prin redefinirea noţiunilor „substanţe aflate sub control naţional” şi „droguri”, al majorării pedepselor pentru o parte dintre infracţiunile prevăzute în cele două acte normative, precum şi al incriminării deţinerii de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept, în scop de consum propriu.

Astfel „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă faptele prevăzute la alin. 1 au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi”.

Actul normativ stabilește „că bunurile şi mijloacele folosite la fabricarea ilicită a drogurilor pot fi folosite în scop didactic, prin punerea lor la dispoziţia unităţilor de pregătire a organelor de aplicare a legii, sau prin folosirea lor în campanii de conştientizare a riscurilor asociate consumului de droguri”.

De asemenea, „fapta persoanei care, cu intenţie, efectuează fără drept operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii, sau a căror comercializare este permisă de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă. Publicitatea făcută oricăror produse, pretinzând în mod credibil că prin consum acestea produc efecte psihoactive, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la un an la 5 ani”, potrivit legii promulgate.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.