Acasă Economie Dezvoltarea durabilă a sectorului de apă din România – pilon important al...

Dezvoltarea durabilă a sectorului de apă din România – pilon important al proiectului național „Industria apei ca proiect de țară”

DISTRIBUIȚI

 168092 – 01032023 – Departamentul de Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României și Asociația Română a Apei (ARA) au semnat pe 28 februarie, un protocol de colaborare cu privire la dezvoltarea durabilă a sectorului de apă din România.

Prin semnarea acestui protocol, cele două entități își propun să lucreze împreună pentru a promova o gestionare eficientă a resurselor de apă și pentru a asigura o dezvoltare durabilă a acestui sector important.

În calitate de cordonator al Departamentului de Dezvoltare Durabilă, Consilierul de Stat Laszlo Borbely a semnat protocolul alături de dl. Ilie Vlaicu, președintele Asociației Române a Apei.

Scopul acestui protocol este de a identifica soluții pentru a ajuta la dezvoltarea durabilă a României în conformitate cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, cu accent special pe sectorul de apă și sanitație, precum și pe rețelele de alimentare cu apă și canalizare. Obiectivele acordului includ elaborarea de proiecte comune care să faciliteze implementarea de soluții în conformitate cu Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă și Strategia Națională privind Economia Circulară a subliniat Laszlo Borbely.

La rândul său, Ilie Vlaicu, directorul AQUATIM din Timișoara și președintele ARA, a evidențiat faptul că „nevoia de colaborare între companiile regionale de apă și Departamentul de Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, este din ce în ce mai evidentă în contextul schimbărilor climatice și al nevoii de a dezvolta soluții durabile pentru gestionarea resurselor de apă. Acest protocol de colaborare are ca obiective creșterea capacității administrative și a expertizei specialiștilor din cadrul companiilor regionale de apă în domeniul obiectivelor care vizează dezvoltarea durabilă, precum și dezvoltarea și implementarea principiilor de economie circulară în sectorul de apă. Mai mult, componenta de dezvoltare durabilă și tranziția către implementarea principiilor de economie circulară, reprezintă piloni importanți ai proiectului național „Industria apei ca proiect de țară”, un proiect care își propune să modernizeze sectorul serviciilor de alimentare cu apă și tratare a apelor uzate, această modernizare fiind vitală pentru asigurarea apei potabile pentru cât mai mulți cetățeni, la prețuri cât mai mici, mai suportabile pentru români..”

Unul dintre obiectivele propuse este acela de a dezvolta nucleul de experți în dezvoltarea durabilă și economie circulară în cadrul operatorilor regionali de apă din România. Acest lucru ar putea fi realizat prin formarea și instruirea personalului existent în ceea ce privește conceptele și practicile de dezvoltare durabilă și economie circulară.

De asemenea, prin acest protocol de colaborare, se dorește sprijinirea unui parteneriat între experții companiilor de apă și experții din administrația publică de la nivel central și local în vederea dezvoltării durabile a sectorului de apă din România. Prin colaborarea și schimbul de expertiză între aceste două entități, se poate realiza o mai bună gestionare a resurselor de apă și o dezvoltare durabilă a sectorului.

În final, se dorește promovarea agendei ONU pentru dezvoltarea durabilă, cu accent pe obiectivele specifice sectorului de apă, la nivelul consumatorilor de apă din comunitățile locale. Prin conștientizarea publicului cu privire la importanța și beneficiile dezvoltării durabile în sectorul de apă, se poate realiza o schimbare pozitivă și durabilă în gestionarea și utilizarea resurselor de apă în România.

Împreună, Departamentul de Dezvoltare Durabilă și Asociația Română a Apei speră să contribuie la asigurarea unei gestionări eficiente a resurselor de apă și la creșterea sustenabilă a economiei și a calității vieții în comunitățile noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.