Acasă Politic Întâlnirea ministrului Bogdan Aurescu cu reprezentanți ai comunității românești din Regatul Unit

Întâlnirea ministrului Bogdan Aurescu cu reprezentanți ai comunității românești din Regatul Unit

DISTRIBUIȚI

 168317 – 23032023 – Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut miercuri, 22 martie 2023, o întâlnire cu reprezentanți ai comunității românești din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, cu ocazia vizitei pe care o efectuează la Londra, în perioada 22-23 martie 2023. La întâlnire au participat peste 80 de persoane, parte a mediului asociativ românesc din Regatul Unit, studenți, profesioniști din diverse domenii, cadre medicale, cadre universitare, polițiști sau reprezentanți locali.

Evenimentul a oferit prilejul unui dialog aprofundat pe un număr mare și variat de aspecte de interes pentru comunitatea românească din Regatul Unit, precum și oportunitatea prezentării eforturilor Ministerului Afacerilor Externe de îmbunătățire continuă a legăturilor cu comunitatea românească, a calității serviciilor consulare și a sprijinului în vederea păstrării și promovării culturii și identității românești.

Astfel, ministrul Bogdan Aurescu s-a referit la Declaraţia pentru actualizarea Parteneriatului Strategic dintre România și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe care urmează să o semneze cu omologul britanic în cadrul vizitei, îndeosebi la dimensiunea cooperării la nivelul societății civile, de interes pentru comunitatea românească.

A subliniat potențialul cheie din punct de vedere al oportunității de a realiza schimburi de bune practici și al întăririi cooperării româno-britanice în domeniul cultural şi educaţional.

Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a exprimat aprecierea deosebită pentru cei peste 1,2 milioane de cetățeni români care trăiesc în prezent în Regatul Unit și care, prin gradul înalt de integrare și prin activitatea și profesionalismul lor, contribuie într-un mod activ atât la dezvoltarea economică și socială a Regatului Unit, cât și la consolidarea relațiilor româno-britanice în ansamblul lor.

În context, șeful diplomației române a subliniat prioritatea acordată de Ministerul Afacerilor Externe promovării intereselor și protejării drepturilor cetățenilor români din afara țării, punctând susținerea concretă a autorităților române pentru comunitatea de cetățeni români din Marea Britanie, în special pentru interesul lor de predare a limbii române pentru copiii români din Regatul Unit.

În acest sens, s-a referit la demersurile ample de reformă a activității consulare, demarate în anul 2020, având ca direcții prioritare extinderea și modernizarea rețelei de oficii consulare, digitalizare extinsă, debirocratizare și perfecționare profesională continuă a personalului consular.

Ministrul Aurescu a arătat că acest proces a generat deja o serie de rezultate importante, referindu-se în mod special la sistematizarea și reorganizarea activității de planificare a consulatelor itinerante, modernizarea infrastructurii tehnice a Call-Center-ului consular și creșterea numărului de operatori, simplificarea platformei e-consulat.ro și debirocratizarea extinsă, începând cu renunțarea la fotocopiile obligatorii la prestarea serviciilor consulare, până la expedierea prin curier a pașapoartelor și altor documente, eliberarea pe loc a unor documente din categoria actelor notariale (procuri, declarații, legalizări, certificări), stare civilă (înscriere acte de stare civilă) sau documente de călătorie (titlu de călătorie, pașaport temporar) și, într-o perspectivă apropiată, prestarea electronică a anumitor servicii consulare.

De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a prezentat demersurile vizând extinderea și modernizarea rețelei consulare, pornind de la nevoile în creștere, ilustrate de date precum procesarea a aproximativ 160.000 de servicii consulare, în anul 2022, la nivelul oficiilor consulare române din Regatul Unit, ceea ce reprezintă aproximativ 15% din numărul total de servicii consulare prestate la nivelul întregii rețele consulare a României, peste 1,15 milioane – cel mai mare număr de servicii consulare prestate până în prezent de MAE.

Astfel, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat transformarea Secției Consulare a Ambasadei României la Londra în Consulat General, deja realizată și destinată alocării de resurse mai mari acestuia, și eforturile vizând înființarea, cât mai curând posibil, a unui consulat general la Birmingham și a unui oficiu consular în Belfast. A solicitat propuneri din partea comunității privind crearea de noi oficii consulare.

De asemenea, s-a referit la cele 21 de consulate itinerante (mobile) care au prestat anul trecut peste 10.590 de servicii consulare, activitate apreciată de participanții la întâlnire.

De asemenea, a reliefat implicarea autorităților române în dialogul cu partea britanică, în vederea protecției drepturilor cetățenilor români din Regat, inclusiv din perspectiva reglementărilor aplicabile post-Brexit.

Discuțiile au evidențiat oportunitatea și utilitatea menținerii unui dialog constant între ambasadă, consulate și comunitatea românească, pentru a răspunde cât mai eficient solicitărilor și intereselor românilor din Regatul Unit.

La rândul lor, reprezentanții comunității românești au mulțumit pentru eforturile constante ale MAE și ale ambasadei de a îmbunătăți calitatea asistenței și serviciilor consulare, de a păstra un dialog autentic cu comunitatea și de a veni în întâmpinarea nevoilor acesteia.

Românii prezenți la eveniment au adus în atenție aspecte privind diversitatea și preocupările specifice ale comunității, aspecte referitoare la modalitățile de sprijin ale obiectivelor României în relația cu Regatul Unit, mai ales din perspectiva contactelor culturale și inter-umane, necesitatea intensificării eforturilor de predare a limbii române copiiilor români din Regatul Unit, in contextul importanței menținerii identității lingvistice, precum și nevoile în materie de servicii consulare prestate prin intermediul sistemelor informatice disponibile.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.