Acasă Social Ora Pământului

Ora Pământului

DISTRIBUIȚI

168372 – 25032023 –  Guvernul României se alătură, ca în fiecare an, campaniei globale Ora Pământului – Earth Hour, urmând ca în această seară luminile în Palatul Victoria să fie stinse în intervalul orar 20.30-21.30.

”România rămâne ferm angajată în dezvoltarea proiectelor de investiții în energie și infrastructură energetică adaptate provocărilor majore ale momentului: tranziția către energia verde și asigurarea independenței strategice față de resursele energetice rusești. În acest context, măsurile pe care le-am luat și le avem în vedere la nivelul Guvernului au ca reper planul european RePower EU pentru economisirea energiei, producerea de energie curată și diversificarea resurselor de energie. Vrem să valorificăm potențialul României de a dezvolta capacități noi pentru energie verde, oferind totodată consumatorilor soluții energetice ieftine și prietenoase cu mediul și am făcut deja pași concreți în acest sens. Avem perspectiva deschiderii unei fabrici de panouri solare în România, valoarea totală a investiției fiind de un miliard de euro, de asemenea, implementăm la Doicești tehnologia inovatoare a reactoarelor modulare mici, un proiect în premieră în Europa, pregătim trecerea Termocentralei de la Mintia către noile tehnologii de producere a energiei, bazate pe hidrogen, în acord cu taxonomia europeană. Sunt doar câteva exemple, care vor ajuta România asigure necesarul intern de energie electrică, dar și să exporte”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Campania internațională Ora Pământului – Earth Hour se desfășoară anual în ultima zi de sâmbătă a lunii martie, cu scopul de a stimula utilizarea responsabilă a energiei electrice și de a atrage atenția asupra problemelor climatice majore pe care le generează industria producătoare de energie electrică.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.