Acasă Social Aparare Participarea secretarului de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale...

Participarea secretarului de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale la Consiliul Afaceri Externe și la Forumul Schuman

DISTRIBUIȚI

  168273 – 20032023  – Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, va participa, în zilele de 20 și 21 martie, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe și la Forumul de securitate Schuman, care se vor desfășura la Bruxelles, în Belgia.

            Agenda reuniunii Consiliului Afaceri Externe include o sesiune în configurație extinsă apărare-externe, dedicată implementării Busolei Strategice.

            Sunt preconizate dezbateri aprofundate cu privire la principalele constatări ale primului Raport anual de progres privind implementarea Busolei strategice pentru securitate și apărare, document care va fi prezentat de Înaltul Reprezentat al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell.

            De asemenea, în cadrul reuniunii va fi abordată situația din Ucraina, generată de războiul de agresiune al Rusiei, precum şi demersurile de sprijin a Ucrainei întreprinse la nivelul Uniunii Europene.

            Aflat la prima ediție, Forumul Schuman reprezintă un eveniment important la un an de la adoptarea Busolei Strategice. Forumul vizează generarea unui schimb de opinii dinamic, reunind oficiali guvernamentali, factori decizionali, reprezentanți militari, reprezentanți ai societății civile și formatori de opinie din statele membre ale UE.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.