Acasă Politic Facilitate pentru angajații din mediul privat sau lobby pentru industria HoReCa? Depinde...

Facilitate pentru angajații din mediul privat sau lobby pentru industria HoReCa? Depinde de perspectivă

DISTRIBUIȚI

 168645 – 24042023 –  Comisia pentru antreprenoriat şi turism din Senat a iniţiat consultări cu mediul de afaceri şi operatorii din turism pe tema acordării voucherelor de vacanţă în mediul privat, aşa cum prevede un proiect de lege. Documentul, aflat în curs de adoptare, completează legislaţia şi stimulează acordarea voucherelor de vacanţă în mediul privat, în valoare de 1.450 de lei/angajat/an.

La o astfel de consultare, desfăşurată la invitaţia Prefecturii Argeş, în prezenţa preşedintelui interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a preşedintelui Comisiei pentru antreprenoriat şi Turism, Eugen Ţapu Nazare, şi a senatorului Vlad Mircea Pufu, membru în aceeaşi comisie, au participat peste 50 de reprezentanţi ai sistemului privat din judeţul Argeş, scrie news.ro.

Aceştia au arătat că îşi doresc o asemenea facilitate, dar este important ca legea acordării voucherelor să aibă o formă finală care să sprijine atât antreprenorii, cât şi angajaţii. O altă concluzie desprinsă din dezbateri este că viitorul act normativ trebuie să reglementeze foarte clar modul de acordare şi de deducere a acestor cheltuieli, astfel încât mediul de afaceri să fie stimulat să aplice prevederile acestuia.

”Există studii, unul fiind elaborat de trei profesori ai Academiei de Studii Economice, care ne arată că la 1 leu investit într-un voucher de vacanţă se întorc în bugetul de stat 1,2 lei şi că, prin efectul acestei legi, se vor crea între 150.000 şi 200.000 de locuri de muncă noi şi că, pentru 1 leu infuzat în piaţă, printr-un voucher, valoarea nominală în PIB este de 1,51 lei”, a declarat Eugen Ţapu Nazare, preşedintele Comisiei pentru antreprenoriat şi turism.

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, afirmă că proiectul de lege privind acordarea de vouchere de vacanţă angajaţilor din mediul privat elimină inechitatea, încurajează încheierea de contracte de muncă şi impulsionează sectoare importante din economie, precum turismul şi HoReCa, dar şi alte industrii conexe.

”Această lege este necesară şi are multe beneficii: se elimină inechitatea între salariaţii din sistemul public şi cei peste 4,2 milioane de salariaţi din sistemul privat; se încurajează încheierea de contracte de muncă şi reduce presiunea fiscală, în condiţiile în care la noi costul fiscal pe angajat este de peste 40%, cel mai ridicat din UE; cel puţin două treimi din valoarea acestor vouchere se vor întoarce în economie; se impulsionează sectoare importante din economie, turismul şi HoReCa, dar şi alte industrii conexe”, a afirmat Gorghiu.

”Sunt un susţinător al acestei legi pentru că eu cred că rezolvă o mare nedreptate, aceste discriminări care se fac între salariaţii de la stat şi cei de la privat… În al doilea rând, vine în completarea altor acte normative şi proiecte care stimulează creşterea turismului intern. Vorbim despre 100 de miliarde de euro care vor fi investiţi, în perioada următoare, în turism, prin PNRR, din fondurile de coeziune şi prin programul de politici agricole comune. Pentru că obiectivul este ca, în următorii câţiva ani, turismul românesc să susţină 10% din PIB-ul României”, a declarat, la rândul său, senatorul Vlad Mircea Pufu.

Actul normativ a primit aviz favorabil de la Consiliul Economic şi Social şi, potrivit declaraţiilor liderilor politici, are susţinerea tuturor formaţiunilor care formează coaliţia majoritară în Parlament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.