Acasă Social Aparare România susține puternic aspirațiile europene ale țărilor din Balcanii de Vest 

România susține puternic aspirațiile europene ale țărilor din Balcanii de Vest 

DISTRIBUIȚI

 168668  – 26042023  – La invitația omologului nord-macedonean, Slavjanka Petrovska, marți, 25 aprilie, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, s-a aflat într-o vizită oficială în Macedonia de Nord, context în care a fost primit și de președintele Stevo Pendarovski.

Au fost trecut în revistă stadiul și perspectivele cooperării bilaterale, în context regional,  în cadrul Procesul reuniunii miniștrilor apărării din Europa de Sud-Est (SEDM),  cât și multilateral, în cadrul NATO, și a avut loc un schimb de privind securitatea din regiunea Mării Neagre și cea a Balcanilor de Vest.

Astfel, au fost evidențiate repere ale cooperării bilaterale în domeniul apărării, precum importanța dezvoltării dialogului politico-militar, a instruirii în comun sau inițierea colaborării în domeniile educației militare și  Forțelor pentru Operații Speciale.

În context NATO, ministrul român a evidențiat angajamentul aliaților pentru implementarea măsurilor aliate de descurajare și apărare de pe teritoriul României și a subliniat ca reper important Summit-ul de la Vilnius din vara acestui an. A mulțumit, în acest sens, pentru contribuția Republicii Macedonia de Nord cu un pluton de infanterie la Brigada Multinațională de Sud-Est din România, semnal al solidarității aliate și a fost subliniată implicarea activă a României în eforturile UE dedicate partenerilor estici și celor din Balcanii de Vest.

Miniștrii au agreat menținerea constantă a dialogului pentru implementarea eficientă a proiectelor asumate atât în context bilateral, cât și multinațional

Ministrul Tîlvăr a reiterat implicarea deplină a României în susținerea poporului ucrainean și a evidențiat importanța continuării sprijinului internațional oferit acestei țări.

Oficialul român a subliniat importanța care trebuie acordată Republicii Moldova  în consolidarea rezilienței și managementul crizelor, dar și celorlalte state din regiune, vulnerabile în fața amenințărilor Federației Ruse.

În context regional, ministrul Tîlvăr a evidențiat importanța pe care țara noastră o acordă inițiativei regionale Procesul reuniunii miniștrilor apărării din Europa de Sud-Est (South-Eastern Europe Defence – SEDM Ministerial), 2023 fiind un an important pentru România, prin preluarea președinției rotative a formatului timp de doi ani.

SEDM este o iniţiativă regională ce contribuie la menţinerea păcii şi la întărirea relaţiilor de bună vecinătate şi de strânsă cooperare între statele din Europa de Sud-Est, prin oferirea unei platforme de dialog politico-militar şi implicarea în proiecte cu aplicabilitate practică în domeniul securităţii şi stabilităţii regionale. Din Procesul Reuniunilor Miniştrilor Apărării din Sud-Estul Europei fac parte Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Georgia, Grecia, Italia, Macedonia de Nord, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia, Statele Unite ale Americii, Turcia şi Ucraina, iar Republica Moldova are statut de observator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.