Acasă Social Educatie Ministerul Comunicațiilor va închide site-urile prin care sunt vândute lucrări de licență,...

Ministerul Comunicațiilor va închide site-urile prin care sunt vândute lucrări de licență, masterat sau doctorat. Sancținile pentru comercializarea unor asemenea lucrări pot ajunge și la 200.000 de lei

DISTRIBUIȚI

168728 – 03052023 Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor a introdus în noua Lege a învăţământului superior sancţiuni pentru persoanele care vor să cumpere sau să vândă lucrări de doctorat, licenţă sau masterat: ”Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă în cuantum de la 100.000 lei la 200.000 de lei fapta persoanei fizice sau juridice care pune la dispoziţia studenţilor, studenţilor doctoranzi, cursanţilor contra cost, prin internet, prin reţele de socializare sau servicii de comunicare electronică, în scopul însuşirii fără drept a calităţii de autor pentru lucrări ştiinţifice, referate, lucrări pentru examenele de evaluare pe parcurs, precum şi de finalizare a studiilor universitare de licenţă, masterat şi/sau de doctorat. Se autorizează Ministerul Comunicaţiilor să identifice şi să oprească imediat funcţionarea site-urilor care promovează oferte de vânzare, vânzarea sau punerea la dispoziţie a persoanelor fizice contra cost a produselor menţionate mai sus. Redeschiderea site-urilor sub orice formă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 300.000 lei şi 600.000 lei”.

Potrivit ministrului Educaţiei, Ligia Deca, sancțiunile urmăresc descurajarea fenomenului atât de oferire şi de cumpărare a unor astfel de lucrări.

Deca a explicat că în lumea acandemică site-urile care se ocupă cu vânzarea de lucrări de licenţă, masterat sau doctorat sunt cunoscute: ”În multe cazuri există şi anunţuri sau fluturaşi distribuiţi în comunităţile academice. Într-o primă fază, comisiile de etică de la nivelul universităţilor se pot autosesiza. Avem şi prevederi care clarifică exact care este riscul la care se supun. Cred că este bine să mediatizăm aceste lucruri, pentru că învăţământul superior românesc nu poate produce performanţă, nu poate răspunde nevoilor societăţii, dacă nu respectă norme de etică şi integritate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.