Acasă Externe Agenda Europeana Eurodeputații cer protejarea alegerilor din 2024 de ingerințele străine

Eurodeputații cer protejarea alegerilor din 2024 de ingerințele străine

DISTRIBUIȚI
Hand of a person casting a vote into the ballot box during elections

 169042 – 02062023 –    

  • Parlamentul se așteaptă la o creștere a ingerințelor și a manipulării informațiilor
  • Pentru subminarea proceselor electorale au fost folosite servicii de „dezinformare contra cost”
  • Donațiile către partide, în atenția UE
  • Ingerințele ruse și chineze provoacă îngrijorare
  • Eurodeputații recomandă interzicerea TikTok-ul la toate nivelurile guvernelor naționale și în instituțiile UE
  • Parlamentul cere o strategie coordonată pentru a mări reziliența Uniunii la ingerințele străine și la manipularea informațiilor și pentru protejarea alegerilor europene din 2024.

Probabil că ingerințele străine, dezinformarea și atacurile asupra democrației se vor intensifica tot mai mult și vor deveni mai sofisticate în perioada de dinaintea alegerilor pentru Parlamentul European din iunie 2024, declară eurodeputații. Această atenționare apare într-un raport al Comisiei speciale privind ingerințele externe în toate procesele democratice din cadrul Uniunii Europene, inclusiv privind dezinformarea, adoptat în plen cu 469 voturi pentru, 71 împotrivă și 75 abțineri.

În text, eurodeputații abordează ingerințele de pe platformele online, protecția infrastructurii critice și a sectoarelor strategice, ingerințele din timpul proceselor electorale, finanțarea disimulată a activităților politice de către actori străini și reziliența la atacurile cibernetice. Raportul se concentrează în special asupra ingerințelor Rusiei și Chinei în Uniunea Europeană, în țările care solicită aderarea la Uniune, inclusiv din Balcanii de Vest, și în țările din sudul global.

Amestecul în procesele electorale

Parlamentul condamnă fenomenul periculos al dezinformării contra cost. Este vorba de furnizori care oferă servicii de dezinformare actorilor guvernamentali și neguvernamentali, de exemplu, prin internetul negru, pentru a ataca procesele electorale.

Pentru a elimina tranzacțiile financiare interzise din țări din afara Uniunii care intră în sistemul politic al Uniunii, eurodeputații solicită Comisiei să faciliteze urmărirea donațiilor și invită statele membre să soluționeze urgent problema donațiilor care provin din țările terțe și care ajung la partidele politice naționale.

Infrastructura critică

Eurodeputații menționează și riscurile dependenței economice, spionajului și sabotajului, care apar atunci când companiile străine dobândesc influență asupra infrastructurii critice a Uniunii Europene. Ei adaugă că există companii chineze de transport maritim care dețin interese majoritare sau considerabile în peste 20 de porturi europene. Deputații recomandă totodată interzicerea TikTok la toate nivelurile guvernelor naționale și în instituțiile UE. Tot ei solicită Consiliului și Comisiei să nu se mai utilizeze echipamente și software de la producători din țări cu risc ridicat, în special din China și Rusia, precum ByteDance Huawei, ZTE, Kaspersky, NtechLab sau Nuctech.

O strategie coordonată a Uniunii

Parlamentul dorește ca Uniunea să aibă o strategie coordonată care să includă noi inițiative și să se aplice mai bine dispozițiile existente. Solicită și o finanțare adecvată pentru combaterea dezinformării și pentru susținerea proceselor democratice. Eurodeputații cer Comisiei să elaboreze un pachet de măsuri eficace privind apărarea democrației și o legislație care să combată amenințările hibride din Uniune, ținând seama de propunerile Conferinței privind viitorul Europei. Ei își doresc și un organism permanent al Parlamentului European care să monitorizeze și să combată ingerințele străine.

„Ingerința externă în procesele democratice reprezintă o amenințare din ce în ce mai mare la adresa securității statelor membre și a UE, în special în contextul dezvoltării tehnologice rapide și al războiului în curs al Rusiei în Ucraina. Trebuie să acționăm urgent și să punem rapid în aplicare recomandările noastre. Trebuie realizate investiții semnificative și durabile în reziliența noastră democratică, pe baza experienței partenerilor noștri, cum ar fi Ucraina și Taiwan”, a declarat raportoarea Sandra Kalniete (PPE, Letonia).

Raportul urmărește punerea în aplicare a Rezoluției privind ingerințele străine, adoptată în martie 2022. În timpul pregătirii noului raport, eurodeputații s-au întâlnit cu factori de decizie naționali, europeni și internaționali, cu serviciile de informații ale statelor membre ale Uniunii Europene, dar și cu NATO StratCom , cu Hybrid CoE, cu guvernul și autoritățile australiene și cu organismele respective din cadrul ONU și, nu în ultimul rând, cu omologii și autoritățile relevante din Ucraina.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.