Acasă Economie Transportatorii români cer sancționarea Austriei pentru că limitează libera circulație a mărfurilor

Transportatorii români cer sancționarea Austriei pentru că limitează libera circulație a mărfurilor

DISTRIBUIȚI

 169033 – 01062023 –  Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR solicită intervenția României, prin Ministerul Transporturilor, în cadrul Consiliului UE al Miniștrilor Transporturilor din 1 iunie 2023, împotriva restricțiilor impuse tranzitului camioanelor în Tirol și să solicite Comisiei Europene să inițieze de urgență proceduri de încălcare a dreptului comunitar împotriva Austriei.

Potrivit UNTRR, restricțiile de circulație pentru camioane impuse în Tirol afectează activitatea transportatorilor rutieri români care operează transporturi rutiere internaționale în UE. În ultimul deceniu, transportatorii rutieri de mărfuri din România și celelalte State Membre UE s-au confruntat cu provocări serioase la tranzitarea Austriei din cauza numeroaselor restricții de trafic din Tirol și a unei politici active de transfer modal.

Austria restricționează circulația camioanelor în zona Tirolului, aplicând un set de măsuri de descurajare a tranzitului rutier de mărfuri:

− restricția de circulație sectorială potrivit căreia anumite grupuri de mărfuri nu mai pot fi transportate pe cale rutieră prin Tirol

− restricții cantitative asupra numărului de vehicule grele de marfă permise pe axa Nord-Sud a autostrăzii A12, respectiv tratarea în bloc a vehiculelor grele de marfă la frontiera germano-austriacă („Blockabfertigung”), generând cozi ale camioanelor la frontieră.

− restricții de conducere pe timpul nopții sau limitarea folosirii vehiculelor grele de marfă aparținând anumitor clase Euro.

De-a lungul anilor, Austria a înăsprit aceste măsuri și, în ciuda eforturilor de a crește oferta de transport feroviar de marfă și capacitatea de transport combinat, aceste eforturi s-au dovedit insuficiente pentru a atenua provocările create de multiplele restricții de circulație austriece, afectând funcționarea lanțurilor de aprovizionare în cadrul Uniunii Europene.

Traseul Brenner prin Tirol este unul dintre cele mai importante axe ale transportului european de marfă.

În prima misiune oficială din mandatul de Comisar European pentru Transporturi, Adina Vălean a vizitat Tunelul Brenner și a încercat să aducă la masa negocierilor Germania, Austria şi Italia pentru a rezolva disputa istorică pe problema tranzitului pe acest coridor principal de traversare a Alpilor.

Adina Vălean a vizitat şi noul tunel Brenner, o investiţie de două miliarde de euro din partea Comisiei Europene, tunel care se va deschide în 2028 şi va oferi o alternativă de transport a mărfurilor pe calea ferată.

Acest tunel e soluţia pe termen lung, iar Vălean a amintit că trecerea spre transportul pe cale ferată este viitorul pentru europeni, în linia politică a actualei Comisii şi a Green Deal. „Acest proiect, tunelul, este cu adevărat un proiect european pentru că e finanţat din banii contribuabililor din întreaga Uniunea Europeană. Toţi europenii au contribuit la acest proiect, care ne permite să mutăm transportul de marfă spre calea ferată”, a declarat comisarul european după vizita din Italia a şantierului.

Transportatorii români nu sunt singurii nemulțumiți de restricțiile de trafic impuse de austrieci pentru tranzitul camioanelor în Tirol, mai mutle organizații ale transportatorilor din întreaga Europ fac, de mai mulți ani, demersuri și cer instituțiilor europene să intervină pentru rezolvarea acestei situații care restrânge dreptul de liberă circulație a mărfurilor pe teritoriul UE.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.