Acasă Social Sanatate Viitorii medici caută specialităţi mai puțin solicitante

Viitorii medici caută specialităţi mai puțin solicitante

DISTRIBUIȚI

167559 – 20112023 – Peste zece mii de candidați s-au înscris la concursul de intrare în Rezidențiat. Au fost doi candidati pe loc în domeniile Medicină si Medicină dentară, iar la Farmacie au fost 5 candidați pentru un loc. Viitorii medici au început să caute specialităţi mai puțin solicitante, în care să nu fie nevoiți să facă gărzi. Și posibilitatea unor câștiguri rapide a înclinat balanța în alegerea candidaților.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a subliniat, duminică, importanţa unei mai bune planificări în domeniul resurselor umane în domeniul sanitar, menţionând că în acest an la concursul de rezidenţiat a fost alocat cel mai mare număr de locuri din istorie pentru medicina de familie. În acest an, s-au înscris 10.000 de candidaţi la examenul de Rezidenţiat.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Romexpo, Rafila a precizat că, dintre cele trei domenii majore, concurenţa cea mai mică este la Medicină – 1,32 candidaţi, în timp ce la Stomatologie este de 4,23, iar la Farmacie peste 5.

”În acest an, a început o schimbare, în sensul că, dincolo de oferta de pregătire din partea universităţilor, am început să acordăm prioritate specialităţilor deficitare. Probabil, în acest an, vă dau un exemplu, avem cel mai mare număr din istorie de locuri la medicina de familie, peste 600 de locuri, şi vrem să păstrăm acest trend şi să schimbăm această abordare, în care pregătim medici în funcţie de capacitatea de pregătire a universităţilor, încet-încet, astfel încât şi ele să îşi adapteze această capacitate în funcţie de nevoile sistemului de sănătate. Noi pregătim medici pentru ceea ce are nevoie sistemul de sănătate din România, iar adaptarea universităţilor şi facultăţilor de medicină la acest proces este necesară”, a spus Rafila.

El a evidenţiat importanţa dezvoltării infrastructurii medicale, astfel încât condiţiile de muncă să fie atrăgătoare pentru tinerii medici, în condiţiile în care ”salarizarea, în bună măsură, a fost rezolvată”.

Rectorul UMF ”Carol Davila”, Viorel Jinga, a anunţat intenţia universităţii de a prelua de la Ministerul Sănătăţii activitatea de repartizare a rezidenţilor pe diferite stagii, în condiţiile în care Legea 199/2023 prevede organizarea unei direcţii pentru învăţământul post-universitar. El şi-a exprimat speranţa că, de anul următor, să fie introdusă şi înscrierea online a candidaţilor pentru examenul de Rezidenţiat.

”O să încercăm, la nivelul Ministerul Sănătăţii, să flexibilizăm activitatea de recunoaştere a diplomelor în străinătate, a celor care sunt specializaţi acolo, pentru a atrage cât mai mulţi colegi din străinătate. Se pare că este un trend de a se reîntoarce cei care au lucrat în străinătate în spitalele noastre, din diferite motive: sociale, economice şi familiale. Dar, pentru aceasta este bine ca la Ministerul Sănătăţii să fie mai flexibilă modalitatea de recunoaştere şi reintegrare a lor în ţara noastră”, a afirmat Jinga.

În ultimii trei ani, 2.234 de rezidenţi şi-au schimbat specialitatea. Prof. Viorel Jinga a apreciat că numărul este unul de destul de mare şi că una dintre cauze ar putea fi lipsa unei ”orientări profesionale foarte bune” la nivelul universităţilor. Potrivit acestuia, la nivelul fiecărei clinici, pentru fiecare disciplină, va exista un cerc al studenţilor, astfel încât cei interesaţi de o anumită specialitate să poată să înţeleagă mai bine care este specificul acesteia.

”Dintre specialităţile către care s-au îndreptat este şi medicina de familie, pe locul doi, cu 234 de rezidenţi, care au schimbat specialitatea. Deci, e foarte bine că în acest an a crescut numărul de locuri la medicină de familie, pentru că ei şi-au dat seama că este, poate, mai benefic pentru ei să plece de la o specialitate clinică la medicină de familie”, a explicat prof. Jinga.

În ultimii trei ani, pe primele locuri în ceea ce priveşte specializările s-au situat dermatologia, psihiatria, imagistica şi endocrinologia

În acest an, la Bucureşti, au susţinut concursul de Rezidenţiat 2.077 de candidaţi în domeniul Medicină (reprezentând 36% din totalul celor înscrişi la nivel naţional), 945 de candidaţi la Stomatologie (40,5% din totalul celor înscrişi la nivel naţional), 753 de candidaţi – la Farmacie (35%).

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.