Acasă Externe Luminița Odobescu, la Summitul Viitorului

Luminița Odobescu, la Summitul Viitorului

DISTRIBUIȚI
foto:mae.ro

  173257 – 23092024 – Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a participat duminică, 22 septembrie 2024, la deschiderea Summitului Viitorului, desfășurat la New York. Evenimentul, care precede Săptămâna la nivel înalt a celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale ONU, a debutat cu adoptarea Pactului pentru Viitor.

Summitul Viitorului reunește lideri din întreaga lume și cuprinde o sesiune plenară și patru Dialoguri Interactive. Mai multe informații se regăsesc la https://www.un.org/en/summit-of-the-future/programme.

Ministrul Luminița Odobescu a susținut o alocuțiune în cadrul Dialogului Interactiv cu tema Consolidarea multilateralismului pentru pacea și securitatea internațională, prilej cu care a reafirmat susținerea României pentru multilateralismul eficient, centrat pe principiile ONU. Totodată, a subliniat importanța respectării dreptului internațional, a drepturilor omului și a valorilor democratice, ca premise esențiale în implementarea Pactului pentru Viitor.

În marja Summitului Viitorului, ministrul român a avut o întrevedere bilaterală cu ministrul afacerilor externe din Regatul Arabiei Saudite, Prințul Faisal bin Farhan Al-Saud. Cei doi oficiali au abordat stadiul relațiilor bilaterale, subliniind potențialul important de creștere a schimburilor comerciale și investițiilor, precum și interesul pentru extinderea cooperării în domenii precum transporturi, agricultură și securitate cibernetică. De asemenea, întâlnirea a prilejuit un schimb de vederi privind evoluțiile războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, respectiv escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu.

De asemenea, ministrul Luminița Odobescu a avut o întrevedere cu Mantas Adomenas, Secretarul General al Comunității Democrațiilor (CoD). Oficialul român a transmis susținerea pentru activitatea secretarului general, aflat la început de mandat, preluat în luna august 2024, și a reiterat deplina disponibilitate de cooperare a României pentru promovarea obiectivelor CoD. Cei doi oficiali s-au referit la provocările la adresa democrației și drepturilor omului, precum și prioritățile viitoare ale CoD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.