173621 – 30102024 – În conformitate cu prevederile Legii învățământului preuniversitar, au fost transmise pentru avizare interministerială proiectele de acte normative pentru înființarea Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare și reînființarea Institutului de Științe ale Educației, în urma desființării Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație.
Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare (CNCE) va coordona elaborarea și revizuirea periodică a curriculumului national și sistemul național de evaluare și examinare în învățământul preuniversitar. În plus, CNCE va asigura coordonarea științifică a elaborării și revizuirii periodice a componentelor și evaluarea și examinarea curriculumului național pentru învățământul preuniversitar special și special integrat, precum și pentru programul „A doua șansă”, coordonarea evaluării manualelor pentru elevi, manualelor pentru cadrele didactice și a auxiliarelor didactice destinate învățământului preuniversitar special și special integrat, inclusiv pentru învățământul tehnologic și programul „A doua șansă”, gestionarea Platformelor dedicate Raportului descriptiv de evaluare referitor la dezvoltarea fizică și la formarea competențelor cognitive și socio-emoționale ale copilului la finalul grupei mari a grădiniței, raportului descriptiv de evaluare referitor la dezvoltarea fizică și la formarea competențelor socio-emoționale și cognitive, cu centrare pe abilitățile de citit, scris și calcul matematic ale elevului la finalul clasei I, administrarea băncii de instrumente de evaluare având funcție orientativă pentru evaluare.
De asemenea, va stabili standardele de alfabetizare funcțională și va gestiona Platforma națională de alfabetizare funcțională și va sprijini dezvoltarea unor programe pentru dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar.
În cee ace privește reînființarea Institutului de Științe ale Educației (IȘE), pe lângă promovarea studiilor și cercetărilor pentru înțelegerea proceselor educaționale, suplimentar, va participa la realizarea de studii și cercetări naționale și internaționale, elaborarea de metodologii, analize și studii pentru monitorizarea și evaluarea rezultatelor și impactului strategiilor naționale și politicilor publice, monitorizarea și evaluarea implementării programelor și proiectelor relevante pentru domeniul educației, diseminarea rezultatelor cercetării științifice în rândul cadrelor didactice, realizarea programelor de formare continuă pentru cadre didactice, experți și personal de conducere din învățământul preuniversitar și universitar, acordarea de asistență de specialitate unităților de învățământ preuniversitar și universitar pentru realizarea studiilor și cercetărilor sau implementarea proiectelor și la editarea publicațiilor de specialitate, inclusiv reviste, volume, cărți și rapoarte de cercetare în domeniul educației.