174068 – 13122024 – În urma consultărilor cu organizaţiile non-guvernamentale şi cu experţii din domeniu, Guvernul a decis reformarea instituțiilor în domeniul antidrog. Se are în vedere reorganizarea Agenției Naționale Antidrog (ANA), prin transferarea componentei de asistență integrată a consumatorilor în cadrul unităților sanitare publice, iar a celei de coordonare a politicilor antidrog – în coordonarea directă a Prim-Ministrului, prin intermediul Cancelariei Prim-Ministrului.
Prin ordonanța de urgență privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Politici şi Coordonare (ANPC) in domeniul drogurilor şi al adicţiilor şi a Centrelor de sănătate mintală şi pentru prevenirea adicţiilor, se au în vedere în principal prevenția și asistența integrată a victimelor consumului de droguri, și în special a minorilor consumatori, care au nevoie de un sprijin special.
Centrul Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog (CNSMLA) va asigura serviciile medicale pentru persoanele consumatoare de droguri.
CNSMLA va funcționa ca unitate sanitară fără paturi, cu un număr total de 30 de posturi, personal contractual, poate propune prioritățile și măsurile politicilor din domeniul antidrog, implementarea și dezvoltarea programelor specifice, consultanță, asistență tehnică și de specialitate, formare profesională și educație medicală, în colaborare cu asociații medicale profesionale de profil. De asemenea, contribuie cu propuneri la elaborarea ghidurilor de practică medicală în domeniul sănătății mintale și în domeniul prevenirii și tratamentului adicțiilor, contribuind totodată la diseminarea informațiilor relevante împreună cu comisiile de specialitate din Ministerul Sănătății și cu propuneri de evenimente și campanii de informare, conștientizare, educare și comunicare în domeniul sănătății mintale, profilaxiei și prevenirii adicției.