174412 – 03022025 – Îmbunătățirea accesului pacienților la servicii medicale de calitate cu ajutorul fondurilor europene, o prioritate în zona transfrontalieră româno-sârbă.
Cu sprijinul Uniunii Europene, Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara, în parteneriat cu Spitalul General „Sveti Luka” din Smederevo și Spitalul General „Đorđe Joanović” din Zrenjanin, implementează un proiect entru îmbunătățirea infrastructurii de sănătate publică în regiunea transfrontalieră România-Serbia. Proiectul vizează achiziția de echipamente medicale moderne, transferul de cunoștințe și asigurarea accesului pacienților la asistență medicală specializată pentru tratarea bolilor cardiovasculare.
Unitate de transplant cardiac la Timișoara
„La Timișoara, vom dezvolta o unitate dedicată transplantului cardiac, care va oferi o șansă la viață pacienților cu insuficiență cardiacă severă. Această componentă va deschide noi orizonturi pentru pacienți, oferind soluții complexe și integrate,” a declarat dr. Mihaela Valcovici în cadrul unei conferințe de lansare a proiectului.
Cu un buget de 5 milioane de euro din care 85% reprezintă cofinanțarea Uniunii Europene, proiectul face parte din Programul Interreg IPA România-Serbia 2021-2027 și este unul dintre cele trei proiecte de importanță strategică ale programului. Obiectivul principal este îmbunătățirea calității vieții cetățenilor din județul Timiș și districtele Podunavski și Banatul Central din Serbia.
„33,5% din populația Uniunii Europene trăiește în zone de graniță. De aceea, Comisia Europeană salută orice investiție înțeleaptă și bine gândită în cooperare în sectorul sănătății. Acest proiect nu are doar o dimensiune locală, ci și una europeană. El abordează provocări precum îmbătrânirea populației și necesitatea digitalizării serviciilor de sănătate, cu care se confruntă atât regiunea de graniță româno-sârbă, cât și Europa în ansamblu”, a declarat domnul Sławomir Tokarski, Director pentru Programele Interreg din cadrul Comisiei Europene.