174594 – 21022025 – Mike Waltz, consilierul pentru securitate națională al președintelui american, a criticat Kievul pentru „insultele” la adresa președintelui trump și i-a cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să revină la masa negocierilor pe tema acordului cu SUA în materie de minerale, pe fondul unei rupturi tot mai adânci dintre Washington și Kiev.
Zelenski respinsese miercuri planurile SUA referitoare la acest, relatează Al Jazeera. SUA vor o parte din bogățiile minerale ale Ucraine în schimbul ajutorului acordat în timpul războiului. Zelenski este nemulțumit că, în acest acord, SUA nu oferă garanții de securitate specifice.
Într-o conferință de presă susținută joi, Waltz a spus că Zelenski „trebuie să se întoarcă la negocieri”. „Președintele Trump este evident foarte frustrat în acest moment de președintele Zelenski, de faptul că nu a venit la masă, că nu a fost dispus să profite de această oportunitate pe care i-am oferit-o”, a spus Waltz.
Comentariile au venit la scurt timp după ce SUA au anulat o conferință de presă planificată cu Zelenski și cu trimissul SUA pentru Ucraina, generalul locotenent Keith Kellogg.
„La cererea părții americane, formatul întâlnirii prevede filmări în protocol și nu include declarații sau întrebări”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui ucrainean Serhii Nikiforov.
Fotografii și jurnaliștii video au putut lua imagini doar de la începutul întrevederii de joi de la Kiev între Zelenski și Kellogg, fără ca cei doi oficiali să fi adresat vreun cuvânt. Ulterior, niciuna dintre părți nu a oferit detalii despre întâlnire.
Ulterior, Zelenski a postat pe rețeaua X un mesaj prin care mulțimește SUA pentru sprijinul acordat Ucrainei și susține că este gata să lucreze 24/7 pentru ”un acord de investiții și securitate puternic și eficient cu președintele Statelor Unite”.
„Trebuie și putem să ne asigurăm că pacea este puternică și durabilă, astfel încât Rusia să nu se mai poată întoarce niciodată cu război”, a scris Zelenski.
Discuțiile au loc după ce președintele american Donald Trump a făcut o serie de remarci disprețuitoare la adresa lui Zelenski, calificându-l drept „dictator” și sugerând că Ucraina este vinovată pentru războiul început în februarie 2022 de Rusia. Ca răspuns, Zelenski a spus că Trump trăiește într-un „spațiu de dezinformare”.
Comentariile lui Trump despre război au stârnit indignare în Europa, ai cărei lideri au spus că SUA au caracterizat greșit războiul și au pus la îndoială SUA ca partener de încredere de securitate. Trump a spus de mult timp că SUA contribuie prea mult la securitatea europeană și că o mare parte din povară ar trebui să fie suportată de țările europene.