Acasă Politic Reuniune a Comisiei pentru politici economice și de dezvoltare a APCEMN

Reuniune a Comisiei pentru politici economice și de dezvoltare a APCEMN

 175028 – 10042025 – În data de 9 aprilie 2025, Camera Deputaților a organizat, la Palatul Parlamentului, cea de-a 64-a reuniune a Comisiei pentru politici economice și de dezvoltare a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN).

Tema generală a dezbaterilor de la București a fost „Către un viitor mai verde: Cooperarea pentru soluții tehnologice în regiunea Mării Negre”.

În deschiderea evenimentului s-au adresat participanților, din partea Camerei Deputaților, Gianina Șerban (AUR), în calitate de vicepreședinte, și Călin – Gheorghe Matieș (AUR), în calitate de președinte al Delegației Parlamentului României la APCEMN. Din partea Ministerului Afacerilor Externe a intervenit Clara Staicu, secretar de stat pentru afaceri europene.

Doamna vicepreședinte Gianina Șerban a remarcat importanța cooperării regionale în regiunea extinsă a Mării Negre în contextul geopolitic actual marcat de provocări și insecuritate, dar și potențialul deosebit al regiunii de a aduce dezvoltare și prosperitate statelor riverane.

În discursul său introductiv, președintele Călin Matieș a apreciat că stabilitatea și prosperitatea regiunii Mării Negre sunt de importanță strategică pentru România și și-a exprimat încrederea că reuniunea de la București va contribui la consolidarea parteneriatelor și sporirea dialogului politic între statele membre ale organizației.

Dezbaterile au evidențiat necesitatea cooperării între statele membre OCEMN în vederea identificării unor soluții tehnologice care să permită dezvoltarea economică în condiții de siguranță pentru ecosistem și biodiversitate.

În încheierea lucrărilor, domnul deputat Călin Matieș și-a exprimat satisfacția față de diversitatea și consistența subiectelor abordate în cadrul ședinței și a invitat toți participanții la reuniune la dezbateri extinse cu Delegația Parlamentului României la APCEMN pe aspecte de interes reciproc la nivelul regiunii.

În marja acestei reuniuni, președintele și membrii Delegației Parlamentului României la APCEMN au avut o întrevedere bilaterală cu secretarul general al APCEMN, Asaf Hajiyev, alături de reprezentanți ai conducerii Secretariatului Internațional al organizației.

La reuniune au fost prezenți parlamentari din Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, România, Turcia și Ucraina. De asemenea, la lucrări au participat și reprezentanți ai Organizației Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), ai Secretariatului Internațional al APCEMN, precum și reprezentanții unor Misiuni diplomatice la București.