175324 – 15052025 – Comisia Europeană încearcă să simplifice Politica Agricolă Comună (PAC) pentru a sprijini fermierii și a spori competitivitatea printr-un pachet de măsuri care vizează sarcina administrativă, controalele, punerea în aplicare, răspunsul în situații de criză și nevoile de investiții ale sectorului.
Modificările ar putea genera economii de până la 1,58 miliarde de euro anual pentru fermieri și de 210 milioane de euro pentru administrațiile naționale, făcând în același timp plățile, anumite cerințe și instrumentele de criză mai flexibile și mai ușor de gestionat. Această inițiativă face parte dintr-un efort mai amplu de simplificare aliniat la Busola pentru competitivitate a UE și sprijină competitivitatea, reziliența și digitalizarea sectorului agricol, precum și, în special, a tinerilor fermieri și a fermierilor ecologici.
Schema de plată simplificată pentru micii fermieri
Pentru a o face mai atractivă, plata forfetară anuală – și anume o plată unică anuală – pentru micii fermieri va fi majorată de la 1.250 de euro la 2.500 de euro. Scopul acestor plăți pentru micii fermieri este de a promova o distribuție mai echilibrată a sprijinului, de a consolida vitalitatea zonelor rurale în care fermele mici joacă un rol economic esențial și de a reduce sarcinile administrative atât pentru fermieri, cât și pentru autorități. Acești fermieri vor fi, de asemenea, scutiți de anumite norme de mediu (condiționalitate), deși pot beneficia de plăți care recompensează agricultura ecologică (programe ecologice).
Cerințe și controale de mediu simplificate
Pachetul de simplificare vizează o mai bună adaptare la diversele practici agricole și condiții locale, reducând în același timp suprapunerea cu normele naționale existente.
De exemplu, fermele ecologice certificate vor fi considerate în mod automat ca îndeplinind unele dintre cerințele de mediu ale UE pentru finanțare.
Pentru unele dintre cerințele mai stricte, fermierii pot beneficia de stimulente pentru protejarea turbăriilor și a zonelor umede, astfel cum se prevede în cadrul bunelor condiții agricole și de mediu 2 (GAEC 2). Acest sprijin le va ajuta, de asemenea, să respecte normele naționale care depășesc standardele UE, asigurând o compensație echitabilă pentru eforturile lor.
Pentru a reduce sarcina administrativă a controalelor, acestea vor fi raționalizate prin utilizarea sateliților și a tehnologiei. În plus, va fi introdus un nou principiu: un singur control la fața locului pe an pentru fiecare exploatație.
Consolidarea gestionării crizelor și simplificarea procedurilor pentru administrațiile naționale
Fermierii din UE afectați de dezastre naturale sau de boli ale animalelor vor fi mai bine sprijiniți datorită noilor plăți de criză disponibile în cadrul planurilor strategice PAC și datorită unor instrumente mai flexibile și mai accesibile de gestionare a riscurilor.
Statele membre vor beneficia de o mai mare flexibilitate în adaptarea planurilor lor strategice PAC, aprobarea prealabilă din partea Comisiei fiind necesară numai pentru modificările strategice. Acest lucru va avea un impact pozitiv asupra fermierilor, care vor beneficia mai rapid de modificările introduse.
Îmbunătățirea competitivității și a digitalizării
Micilor fermieri le va fi mai ușor să obțină sprijin financiar printr-o nouă opțiune simplă de finanțare care oferă până la 50.000 de euro sub formă de sumă forfetară pentru a contribui la îmbunătățirea competitivității fermelor lor.
Administrațiile naționale vor fi încurajate în continuare să dezvolte sisteme digitale interoperabile. Urmând principiul „raportează o dată, utilizează de mai multe ori”, scopul este ca fermierii să fie nevoiți să își prezinte datele o singură dată, printr-un sistem unic, economisind timp, reducând costurile administrative și îmbunătățind gestionarea fermelor.
Propunerea legislativă va fi înaintată Parlamentului European și Consiliului spre adoptare.
Pe lângă modificările aduse principalelor norme ale PAC, Comisia va propune, de asemenea, în cursul acestui an, măsuri suplimentare de simplificare, inclusiv din domenii din afara agriculturii, menite să reducă sarcina de raportare și de control și să faciliteze adoptarea noilor flexibilități oferite de omnibusul simplificării PAC.