175305 – 14052025 – Lăcomia oamenilor face ca grupurile de criminalitate organizată să-și dezvolte tot mai mult metodele prin care să ia banii naivilor, celor care consideră că se pot îmbogăți rapid. În acest context, a fost destructurat însă un grup de criminalitate organizată responsabil pentru fraudarea, cu peste 3 milioane de euro, a peste 100 de persoane care au fost păcălite printr-o falsă platformă de investiții online. Operațiunea, internațională, a fost condusă de autoritățile germane cu sprijinul Europol și Eurojust, aceasta derulându-se în Albania, Cipru și Israel. În Cipru a fost arestată o persoană.
Rețeaua își ademenea victimele cu promisiunea unor rentabilități mari ale investițiilor printr-o platformă de tranzacționare online frauduloasă. După ce victimele depunea sume mici, erau ademenite să crească valoarea ”investițiilor” prin prezentarea unor grafice cu randamente false. ”Brokerii” au folosit tactici psihologice pentru a convinge victimele să transfere fonduri substanțiale, care nu au fost niciodată investite, ci intrau direct în buzunarele infractorilor.
Autoritățile germane au inițiat ancheta după sesizarea unui cuplu care a rămas fără bani în acest mod.
Ancheta a început în urmă cu trei ani, când au avut loc percheziții în Belgia și Letonia, unde doi suspecți au fost arestați și au fost descoperite dovezi importante care au dus la identificarea altor șapte membri ai rețelei, inclusiv managerii ”centrelor de apeluri” prin care erau înșelate victimele.
O a doua operațiune a avut loc în data de 13 mai 2025, cu percheziții simultane în Albania, Cipru și Israel. Anchetatorii au descoperit noi dovezi – dispozitive electronice și documente, precum și sume în numerar. O persoană a fost arestată în Cipru și urmează să fie extrădată în Germania.
Ancheta continuă.