175292 – 13052025 – Cele două spații expoziționale care găzduiesc proiectul României la Bienala de Arhitectură de la Veneția și-au deschis porțile în zilele de 8 și 9 mai. „Human Scale” propune o lectură critică și sensibilă asupra felului în care oamenii au fost imaginați în arhitectura secolului XX – și asupra modului în care clădirile pot fi regândite astăzi, la scară umană.
Realizat de artistul Vlad Nancă și Muromuro Studio (Ioana Chifu și Onar Stănescu), și curatoriat de Cosmina Goagea, proiectul ocupă două spații expoziționale distincte, dar interconectate: Pavilionul României din Giardini della Biennale și Noua Galerie a Institutului Român pentru Cultură și Cercetare Umanistică.
Deschiderea oficială a avut loc în prezența echipei artistice, a autorităților române, a reprezentanților instituțiilor culturale implicate, precum și a unui număr mare de profesioniști din domeniul arhitecturii și artelor vizuale. Din 10 mai, expoziția este deschisă publicului larg și poate fi vizitată până pe 23 noiembrie 2025.
În Pavilionul României, publicul este invitat să parcurgă o instalație imersivă care aduce în prim-plan zece siluete sculpturale la scară reală, realizate de Vlad Nancă și inspirate din desene de arhitectură din secolul trecut. Acestea intră în dialog cu o selecție cronologică de desene semnate de arhitecți români din secolul XX, reunite într-o istorie condensată a spațiului construit și a figurii umane din proiectarea arhitecturală.
Instalația centrală, concepută de Muromuro Studio, este alcătuită din foi translucide de mari dimensiuni care ghidează discret mișcarea vizitatorilor și redesenează spațiul. Această inversare de perspectivă mută atenția de la volum la prezența umană, de la clădire la relație.
La Noua Galerie a Institutului Român pentru Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția, Human Scale continuă sub forma unei arhive deschise care reunește peste 300 de desene de arhitectură, semnate de arhitecți români din secolul XX, reproduse în dosare personalizate disponibile pentru consultare. Expoziția este organizată pe decenii și este accesibilă vizitatorilor într-un spațiu conceput pentru interacțiune și apropiere directă de materialul documentar.
Expoziția a fost remarcată pentru coerența discursului curatorial, forța vizuală a instalației și caracterul accesibil al arhivei. „Human Scale” propune o apropiere lucidă și emoțională de arhitectura secolului trecut, prin ochii omului de azi.