175527 – 05062025 – Ministrul demisionar al afacerilor externe Emil Hurezeanu a participat marți, 3 iunie, la reuniunea anuală la nivel ministerial a Consiliului (MCM) Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care se desfășoară la sediul din Paris al Organizației.
Lucrările au fost prezidate de Costa Rica, împreună cu Australia, Canada și Lituania, în calitate de vicepreședinți. Evenimentul a reunit reprezentanți de nivel din cele 38 de state membre ale OCDE, din statele candidate și partenere, precum și ai unor organizații internaționale.
Discuțiile ministeriale au abordat impactul riscurilor economice, climatice și sociale, precum și provocările emergente și valorificarea economiei digitale.
Șeful diplomației române a avut o intervenție în cadrul sesiunii dedicate promovării creșterii economice favorabile incluziunii pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. Cu acest prilej, miniștrii au discutat despre inițiativele în materie de politici publice pentru a sprijini tranziția ecologică și economia albastră, prin intermediul unui comerț bazat pe norme, promovând o abordare incluzivă și participarea IMM-urilor.
Mesajul ministrului afacerilor externe s-a concentrat pe reliefarea contribuției României la eforturile OCDE pe dimensiunea dezvoltării durabile și pe evidențierea unor inițiative la nivel național, în contextul mai larg al angajamentului pentru aderarea la OCDE. În intervenția sa, ministrul român al afacerilor externe a menționat alinierea eficientă a investițiilor și a finanțării cu obiectivele de sustenabilitate, precum și promovarea parteneriatelor și a cooperării regionale ca modalități de punere în aplicare a Agendei 2030. Din perspectiva aportului României, a evidențiat instituirea Băncii de Investiții și Dezvoltare, ca modalitate de întărire a investițiilor aliniate cu ODD, emiterea de către România de obligațiuni verzi pentru finanțarea de proiecte durabile, precum și participarea la proiecte de cooperare la Marea Neagră cu parteneri în domeniul economiei albastre.
În marja evenimentului, ministrul Hurezeanu a avut o întrevedere cu Secretarul General al OCDE, Mathias Cormann, în cadrul căreia a trecut în revistă stadiul procesului de aderare și a reiterat angajamentul României pentru finalizarea cu succes a acestuia, în 2026, în baza alinierii la politicile și practicile Organizației. Șeful diplomației române a salutat implicarea Secretarului General Cormann în promovarea extinderii Organizației și a mulțumit pentru susținerea oferită României în procesul de aderare.
Sesiunea din acest an este a patra reuniune la nivel ministerial a Consiliului OCDE la care România participă în calitate de stat candidat, de la deschiderea discuțiilor de aderare în 2022.