175796 – 05072025 – Percepția cetățenilor UE cu privire la impactul politicii regionale a UE rămâne în mare măsură pozitivă – conform unui sondaj Eurobarometru publicat recent.
Potrivit sondajului, 40 % dintre respondenți au cunoștință de inițiativele finanțate de UE și aproape patru cincimi (79 %) dintre respondenți consideră că acestea au o contribuție pozitivă la condițiile de trai din țările sau din regiunile lor respective. În plus, 57 % dintre cei intervievați consideră că proiectele sprijinite de UE în zona lor au contribuit la sentimentul lor de apartenență ca cetățeni ai UE.
Două treimi dintre persoanele intervievate cunosc cel puțin un fond al politicii de coeziune, cum ar fi Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul de coeziune, Fondul social european, Interreg sau Fondul pentru o tranziție justă. Gradul de cunoaștere este cel mai ridicat în Polonia (92 %) și în Slovacia (91 %).
În medie, 17 % dintre participanți remarcă faptul că au beneficiat personal de un proiect sprijinit de FEDR sau de Fondul de coeziune, acest procent crescând la 50 % în anumite țări.
În ceea ce privește investițiile viitoare ale UE, respondenții acordă prioritate îmbunătățirii infrastructurilor de sănătate și de învățământ (49 %), protecției mediului, resurselor de apă și acțiunilor climatice (38 %), creării de locuri de muncă și accesului la piața forței de muncă (31 %) și îmbunătățirii eficienței energetice și a locuințelor (27 %).
O majoritate semnificativă (64 %) a participanților la sondaj consideră că politica de coeziune ar trebui să sprijine toate regiunile UE, cu un accent deosebit pe zonele care se confruntă cu un nivel ridicat al șomajului (63 %), pe zonele urbane defavorizate (51 %) și pe regiunile rurale sau montane îndepărtate (50 %).
Mai multe informații cu privire la cel mai recent sondaj Eurobarometru Flash privind cunoașterea de către cetățeni și percepția acestora asupra politicii regionale a UE pot fi găsite online.