176013 – 30072025 –
30.868 locuri de muncă vacante la nivel naţional
Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), sunt disponibile 30.868 locuri de muncă la nivel naţional.
Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: agent de securitate (1.856); lucrător comercial (1.742); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet (1.375); conducător auto transport rutier de mărfuri (1.338); muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor (1.290); manipulant mărfuri (1.283); ajutor bucătar (878); curier (848); lucrător bucătarie – spălător vase mari (619); muncitor necalificat la spargerea și tăierea materialelor de construcții (590); muncitor necalificat la ambalarea produselor solide și semisolide (559); ucenic (487) etc.
Din cele 30.868 locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, 2.134 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate; specialist în diverse domenii de activitate; manager în diferite domenii de activitate; consilier /expert/ inspector/ referent/economist în economie generală; contabil etc.), 5.657 pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (agent de securitate; lucrător comercial; conducător auto transport rutier; casier; intendent; servant pompier etc), 6.122 pentru persoanele cu studii profesionale (manipulant mărfuri; sudor; ucenic; ajutor bucătar; muncitor necalificat la ambalarea produselor solide și semisolide etc.), restul de 16.845 locuri de muncă fiind destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale (muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor; paznic; muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet; curier; manipulant mărfuri etc).
Precizăm faptul că baza de date este dinamică, actualizându-se în timp real în funcție de locurile de muncă declarate de angajatori, de valabilitatea ofertelor, precum și de numărul repartițiilor emise în vederea ocupării. Oferta locurilor de muncă vacante la nivel național poate fi accesată pe site-ul www.anofm.ro în secțiunea Locuri de Muncă Vacante.
416 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European
Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 416 locuri de muncă vacante, după cum urmează:
Suedia – 130 locuri de muncă pentru: operator de proces; mecanic; electrician; tehnician de laborator; operator de macara și logistică;
Germania – 90 locuri de muncă pentru: izolator; educatoare/educatori; lucrător ajutor în podgorie; zugrav-tencuitor; lucrător în producţie-procesare produse din carne (f/b); lucrător în fermă; sudor MAG; electrician; lucrător ajutor la prelucrarea metalelor; operator stivuitor;
Italia – 65 locuri de muncă pentru: șofer autobuz; lucrător în domeniul sportului și al pregătirii fizice – animator/animatoare centru de vacanță;
Norvegia – 51 locuri de muncă pentru: îngrijitor animale; muncitor în producție – industria piscicolă;
Finlanda – 48 locuri de muncă pentru muncitor prefabricate elemente beton;
Spania – 9 locuri de muncă pentru: tehnician de întreținere ascensoare; montator pereți si plafoane din ghips-carton;
Austria – 7 locuri de muncă pentru: operator robot – placare cu laser; strungar universal; tehnician mecanic; tehnician electrician; operator CNC;
Malta – 6 locuri de muncă pentru: manager de de licitatii (la distanta/hibrid); coordonator de laborator și responsabil academic; (Senior) dezvoltator software – BAS; medic veterinar; inginer de Proiect ELV;
Olanda – 6 locuri de muncă pentru: culegător de pere;
Danemarca–2 locuri de muncă pentru dulgher; zidar;
Slovenia – 1 loc de muncă pentru dentist;
Franța – 1 loc de muncă chirurg stomatolog.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând www.anofm.ro/EURES.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro.



