176793 – 29102025 – Medicii spun că legătura dintre presiunea psihică și emoțională și formarea anevrismelor există, dar nu comportă întotdeauna mecanismul cauză-efect. Răspunsul scurt ar fi că stresul nu provoacă anevrisme din senin, dar poate agrava riscul în cazul celor care au deja un perete arterial slăbit.
Anevrismele se formează atunci când o porțiune a unei artere se fragilizează în timp, cel mai frecvent din cauza hipertensiunii, fumatului sau a predispoziției genetice. Stresul nu cauzează anevrisme, dar crește tensiunea arterială și accelerează procesele care duc la deteriorarea vaselor de sânge.
Studiile recente au scos la iveală că persoanele diagnosticate cu anevrisme raportează, de regulă, un nivel crescut de stres pe termen lung, iar unele analize au identificat concentrații mari de cortizol în părul pacienților cu ruptură de anevrism, cortizolul fiind un marker biologic al stresului cronic.
Așadar, stresul, deși nu provoacă direct anevrisme, poate favoriza apariția lor pe termen lung prin creșterea constantă a tensiunii arteriale. Nu e vorba despre episoade izolate de tensiune emoțională, ci despre expunerea cronică la stres și despre efectele ei cumulative asupra sistemului vascular, în combinație cu alți factori genetici și stil de viață.
Ce este anevrismul cerebral
Medicii definesc anevrismul ca pe o dilatație anormală a unui vas de sânge. În cazul celui cerebral, proeminența apare la nivelul arterelor din creier. Problema nu o reprezintă neapărat deformarea în sine, motiv pentru care multe persoane trăiesc ani buni fără să știe că au un anevrism, ci riscul ca aceasta să se rupă.
Potrivit statisticilor, anevrismele cerebrale afectează aproximativ 3% din populația lumii, cel mai des în jurul vârstei de 50 de ani. În tinerețe, riscul este similar la femei și bărbați, dar după menopauză devine aproape dublu la femei, din cauza scăderii nivelului de estrogen, care slăbește pereții vaselor de sânge.
Ruptura unui anevrism provoacă hemoragie cerebrală severă, o urgență medicală cu risc mare de deces sau dizabilitate. Aproximativ unul din cinci pacienți cu anevrism rupt nu supraviețuiește, iar până la 40% rămân cu sechele neurologice permanente.
Semnele de alarmă
Anevrismele nerupte nu dau, în general, semne. De aceea, multe sunt descoperite din întâmplare. Dar când apar simptome, ele pot include dureri de cap recurente, pierderea echilibrului, senzații anormale pe jumătate de față, tulburări ale memoriei pe termen scurt, probleme de vedere (inclusiv vedere dublă sau pierderea vederii), pupile dilatate sau dureri în spatele ochilor.
Un anevrism rupt e cu totul altă poveste și reprezintă o urgență medicală majoră, unde fiecare secundă contează. Primul simptom e, de obicei, o durere de cap severă pe care pacienții o descriu ca „cea mai groaznică durere de cap din viața lor.” Apar greață, vărsături, confuzie, rigiditate a gâtului, sensibilitate la lumină, tulburări neurologice focale (pareze sau paralizii), convulsii, și în cazurile grave, pierderea cunoștinței.
Prevenția și screeningul
Modificarea stilului de viață este cea mai eficientă formă de prevenție. Renunțarea la fumat rămâne pasul cel mai important, iar medicul poate recomanda programe specializate pentru gestionarea sevrajului. Menținerea tensiunii arteriale în limite normale, prin alimentație echilibrată și mișcare regulată, reduce de asemenea riscul. Evitarea alcoolui și a substanțelor stimulante, precum cocaina sau metamfetamina, sunt extrem de importante.
Investigațiile preventive pentru depistarea anevrismelor nerupte nu sunt recomandate de rutină, ci doar persoanelor cu risc crescut. Aici intră cei care au cel puțin două rude apropiate diagnosticate cu anevrism sau hemoragie cerebrală, precum și cei cu afecțiuni genetice care fragilizează pereții vaselor de sânge, cum sunt boala polichistică renală, coarctația de aortă și sindromul Ehlers-Danlos.
