Catedrala Națională, deschisă zi și noapte până în 31 octombrie inclusiv

176775 – 27102025 – Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, au sfințit duminică, 26 octombrie 2025, pictura în mozaic a Catedralei Naționale.

Momentul a reprezentant una din manifestările prin care Biserica Ortodoxă Română a marcat Centenarul Patriarhiei Române și împlinirea a 140 de ani de la dobândirea autocefaliei.

Soborul slujitor a fost format din ierarhii membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și 67 de preoți și 12 diaconi, iar slujba de Sfințire a fost precedată de o Liturghie oficiată de Episcopii vicari patriarhali Varlaam Ploieșteanul și Paisie Sinatul împreună cu Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale condus de Arhid. Mihail Bucă.

Slujba de Sfințire

În pridvorul Catedralei Naționale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, Patriarhul Daniel și Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei au citit către popor trei fragmente din Sfânta Evanghelie.

Icoanele în mozaic de la intrarea în sfântul lăcaș, care îi reprezintă pe Sf. Ap. Andrei și Sf. Ap. Filip, apostolii care au creștinat teritoriile locuite azi de români, apoi ușile au fost binecuvântate cu apă sfințită de Patriarhul Daniel și unse cu Sfântul și Marele Mir de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I.

În paralel, laturile exterioare ale catedralei au fost sfințite de ierarhi  români.

Pictura din altar a fost binecuvântată cu apă sfințită de Mitropolitul Emanuel de Calcedon și de Arhiepiscopul Nifon al Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, apoi unsă cu mir de cei doi Patriarhi. În paralel, ierarhi români au sfințit pictura în mozaic din absida nordică și cea sudică.

Patriarhul Ecumenic și Patriarhul României au sfințit apoi două racle din argint împodobit cu figuri aurite destinate moaștelor Sf. Cuv. Dionisie Vatopedinul de la Colciu și ale Sf. Cuv. Petroniu de la Prodromu.

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal și Secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a citit Actul de sfințire a picturii Catedralei Naționale.

Raclele au fost oferite stareților de la Schitul Prodromu și Chilia „Sf. Gheorghe” – Colciu, unde au viețuit cei doi sfinți. Stareții ahioriți au făcut parte, alături de alți șase părinți ucenici ai celor doi sfinți, din delegația athonită invitată la slujba de Sfințire a picturii Catedralei Naționale.

Patriarhul României i-a dăruit Patriarhului Ecumenic o icoană a Sf. Ap. Bartolomeu, amintind că este prezent la slujbă în ziua de pomenire a Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de mir, așadar de sărbătoarea numelui de botez (Dimitrios) al Sanctității Sale.

Participanți

La ceremoniile religioase au luat parte președintele României, Nicușor Dan, împreună cu întreaga familie, și președintele Rep. Moldova, Maia Sandu.

De asemenea, au fost prezenți Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, împreună cu Alteța Sa Principele Consort Radu, foștii șefi de stat Emil Constantinescu și Traian Băsescu, Secretarul de Stat pentru Culte Ciprian Olinici, membri ai corpului diplomatic acreditat la București, reprezentanților ai altor culte religioase și ai multor instituții civile, administrative, sociale și culturale.

Pe esplanada din fața Catedralei Naționale au participat peste 8.000 de clerici și credincioși din eparhiile Patriarhiei Române.

Patriarhul Daniel a anunțat că, până în 31 octombrie inclusiv, lăcașul va fi deschis zi și noapte pentru ca toți credincioșii care doresc să se poată închina în altar.

Peste 800 de jandarmi au asigurat ordinea, alături de alte instituții de ordine.

Manifestările liturgice festive continuă în Capitală luni cu participarea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu la Liturghia din ziua de pomenire a Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și al Catedralei Patriarhale.

Provocări tehnologice în construcția Catedralei Naționale

Părintele Nicolae Crîngașu, consilier patriarhal coordonator la Sectorul monumente și construcții bisericești, a vorbit la Trinitas TV despre câteva dintre cele mai mari provocări tehnice în construirea Catedralei Naționale.

Primele provocări au apărut încă de la săparea fundației la o adâncime de 24 metri.

Ca să nu se prăbușească pereții săpăturii, groapa trebuia ranforsată cu beton armat, lucrare care necesita o cantitate imensă de ancore din oțel.

„Costa foarte mult lucrul acesta, am încercat după mai multe studii și probe să reducem un număr și din cele patru nivele am redus la trei, am făcut o mare economie de bani, dar această primă mare încercare a șantierului a fost un mare succes”, își amintește Părintele Nicolae Crîngașu.

„Am avut acolo niște elemente de beton armat uriașe, avem cinci grinzi de beton armat la talpa clădirii, pe radierul general, care au șase metri înălțime pe șase metri deschidere și 130 de metri lungime. Vă dați seama că numai armarea lor și betonarea lor a fost un efort uriaș.”

Tehnologie tradițională la hidroizolație: garanție mult mai îndelungată decât metodele actuale

Ultima provocare legată de fundație a fost hidroizolația. Fără acest strat izolator, la ploi, apa se infiltrează în clădire prin porii zidurilor.

Toate soluțiile existente pe piață au fost testate în laborator, constatându-se că cea mai bună folie hidroizolantă era garantată pentru aproximativ 60 de ani.

„Nouă ne trebuia pentru două-trei mii de ani, ceea ce era aproape imposibil și am adoptat o soluție foarte curajoasă, foarte sigură, verificată de mii de ani în construcții: soluția hidroizolației cu folie de plumb”, a povestit Părintele Nicolae Crîngașu.

Nu a fost ușor din punct de vedere tehnic, deoarece sudura în plumb presupune o tehnologie foarte complicată.

Soluție unică de protecție în caz de cutremur

Dar poate că cea mai inovatoare soluție inginerească a fost cea găsită pentru protecția la cutremur, rezolvând ceva ce inițial părea irezolvabil.

„La o clădire așa de lungă cum este catedrala noastră, trebuie să ai niște rosturi seismice, în așa fel încât clădirea în ansamblul ei să poată să se comporte la cutremur în cel mai favorabil mod”, a explicat Părintele Nicolae Crîngașu.

„Dacă ai un mastodont, o clădire mare și la cutremur face tangaj, se autodistruge chiar prin forța gravitațională și seismică pe care o suportă în momentul cutremurului, motiv pentru care o clădire mare se fragmentează în mai multe corpuri mai mici, care sunt mult mai stabile la cutremur.”

„Noi nu am putut să facem aici acest lucru, nu puteam să tăiem catedrala în 3 sau 4 zone total distincte între ele, că așa trebuie să fie rostul seismic, și a trebuit să facem o structură și o soluție inginerească care să-i asigure și stabilitatea la cutremur fără aceste rosturi seismice”, a spus consilierul patriarhal.

Reușita a fost atât de mare, încât stabilitatea în caz de seism, din calculele de structură, este mult mai mare decât a unei alte clădiri de aceeași înălțime, care, la un cutremur mare, ar trebui să aibă un tangaj (mișcare verticală) de 120 de centimetri, după care să revină la poziția normală.

„Imaginați-vă că, la noi, din calcule, catedrala, în caz, Doamne ferește, de un asemenea seism, nu are o mișcare de 120 de centimetri, ci doar de 30 de centimetri”, a relatat Părintele Nicolae Crîngașu.

Montarea clopotelor și adaptarea structurii Turnului Clopotniță

Calculele pentru rezistența structurii Turnului Clopotniță au fost refăcute pentru a susține vibrațiile produse de clopotele Catedralei Naționale. Cel mai mare are peste 25 de tone și este în prezent cel mai mare clopot cu balans din Europa.

O altă provocare a fost înainte de montarea clopotelor, când a trebuit modificată și adaptată întreaga structură de rezistență a Turnului Clopotniță.

„Dacă luăm în calcul efectele dangătului de clopot, care creează niște vibrații, care la rândul lor acționează asupra pereților și pot să facă mari probleme, toate aceste lucruri a trebuit să le avem în vedere și să facem o regândire și o consolidare foarte serioasă a unei zone foarte mari din Turnul Clopotniță”, și-a amintit consilierul patriarhal.

În prezent, Catedrala Națională deține cel mai mare clopot cu balans din Europa: cântărește peste 25 de tone și sună în gama Do.

Istorie

Necesitatea construirii unei Catedrale Naționale în Bucureşti s-a resimțit mai ales după Războiul de Independență din 1877-1878, iar după proclamarea României ca Regat, în anul 1881, Regele Carol I al României a înaintat Camerei Legis­lative, în anul 1884, un proiect de lege privind construirea unei catedrale creştin-ortodoxe în București. Deși proiectul a fost primit cu entuziasm de opinia publică, idealul  nu s-a realizat. După Marea Unire din 1918, dorința construirii unei catedrale în capitala ţării, ca recunoştinţă adusă lui Dumnezeu pentru înfăptuirea României întregite, a fost susținută atât de Mitropolitul primat Miron Cristea, cât și de Regele Ferdinand (1920). După înființarea Patriarhiei Române în anul 1925, s-au întreprins numeroase demersuri pentru construirea noii Catedrale patriarhale, vechiul proiect al „Catedralei Mântuirii Neamului”. Însă toate eforturile s-au năruit, din cauza crizei economice, a izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial și apoi a instaurării regimului comunist în România pentru o perioadă de 45 de ani.

După anul 1990, proiectul Catedralei noi a fost reluat de Patriarhul Teoctist Arăpașu, care, deși a întâmpinat numeroase difi­cultăți și ostilități prin mutări repetate ale amplasamentului Catedralei în diferite zone ale Capitalei, a obținut totuși din partea autorităților stabilirea definitivă a acestuia în Dealul Arsenalului, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 19 din 17 martie 2005.

Împlinind dorința înaintașilor săi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, după întronizarea sa ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române (30 septembrie 2007), a preluat proiectul Catedralei Mântuirii Neamului și a săvârșit slujba de punere a pietrei de temelie pe actualul amplasament, la 29 noiembrie 2007, în ajunul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei. După numeroase demersuri pregătitoare între anii 2008 și 2010, Patriarhia Română a demarat lucrările de construcție la sfârșitul anului 2010.

Sfințirea Altarului Catedralei Naţionale, la 25 noiembrie 2018, a reprezentat un omagiu adus la împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire din anul 1918 a tuturor provinciilor româneşti într-un singur stat – Regatul României Mari. Cea dintâi urmare benefică a acestei uniri din anul 1918 a fost ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie, în 4 februarie 1925, recunoscută de Patriarhul Ecumenic Vasile al III-lea, prin Tomosul nr. 1579 din data de 30 iulie 1925.

După momentul târnosirii Altarului Catedralei Naționale în 2018, lucrările au continuat cu pictarea pereților interiori în tehnica mozaic, pe o suprafață de 17.000 m², operă realizată de peste 200 de specialiști mozaicari coordonați de pictorii bisericești Daniel și Alina Codrescu. Baza exterioară a Catedralei a fost placată cu marmură de Rușchița, iar coloanele celor patru pridvoare cu piatră de Vrața. Candelabrele, confecționate din alamă și oțel la Viena, includ în forma lor îngeri purtând  trei lumini, ca simbol al harului Sfintei Treimi. Accesul în Catedrală și ieșirea din aceasta se fac prin cele 27 de uși de bronz, necesare pentru ieșire rapidă în situații de urgență.

Un moment emoționant l-a reprezentat așezarea Sfintei Cruci pe cea mai înaltă turlă a Catedralei, turla Pantocratorului (Atotțiitorul), în ziua de 8 aprilie 2025, la o înălțime de 127 de metri.