Acasă Politic Cotroceni: Unii pleacă, alții vin

Cotroceni: Unii pleacă, alții vin

 176566 – 06102025 – După ce a fost criticat că nu își numește consilieri la Cotroceni, făcând astfel economii la salarii, președintele României, Nicușor Dan, s-a hotărât. Un anunț în acest sens este așteptat luni, 6 octombrie, presa central anunțând deja câteva nume care ar urma să ocupe funcția de consilier de stat și cea de consilier prezidențial.

Printre numele vehiculate este cel al fostului premier liberal și președinte al PNL Ludovic Orban (consilier prezidențial pentru politică internă). Acestuia i se alătură europarlamentarul Eugen Tomac (consilier pentru românii din diaspora), ambasadorul Marius Lazurca (consilier pe politică externă), profesorul Valentin Naumescu (consilier pentru afaceri europene), avocatul Cosmin Soare-Filatov (consilier prezidenţial pe probleme de drept constituțional), consilierul juridic Alexandru Ciurea (pentru Departamentul juridic). Alte nume vehiculate sunt Diana Iancu (consilier prezidenţial pentru comunicare) și Ana Maria Geană, acestea două făcând parte din echipele care l-au consiliet pe Nicușor Dan la Primăria Generală și în campania electorală.

După cum se știe, Lazurca și Naumescu ar fi preferați de Nicușor Dan pentru șefia SIE ș ice a SRI, însă acest lucru depinde de reprezentanții partidelor aflate la guvernare.

Noua echipă ar urma să-și preia mandatul de la 1 noiembrie. Vor pleca șase dintre actualii consiglieri, printer aceștia numărându-se Luminița Odobescu și Cristian Diaconescu.