176783 – 28102025 – Mircea Fechet, fost ministru al mediului, a depus în Parlament un proiect de lege care vizează extinderea și modernizarea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR).
Inițiativa se referă la extinderea SGR, la includerea ambalajelor primare reutilizabile pentru băuturi, precum și la introducerea de ținte anuale de returnare și reciclare.
Astfel, de la 1 ianuarie 2027, românii vor putea returna noi tipuri de ambalaje nereutilizabile pentru oțet, borș, apă distilată, băuturi din cafea și pe bază de cafea, precum și borcane din sticlă cu capac metalic sau de plastic.
De asemenea, SGR se va extinde la ambalajele primare reutilizabile pentru băuturi, care vor avea marcaj distinct și identificare digitală (cod de bare sau cod QR), asigurând trasabilitate la nivel de unitate.
Proiectul propune ținte minime pentru ambalajele reutilizabile: returnare 80% și reciclare 65% pentru anul 2027, returnare 85% și reciclare 70% pentru 2028 și returnare 90%, respectiv reciclare 75% pentru 2029.
În ceea ce privește micii comercianți sub 100 mp, aceștia sunt exceptați de la ținta de pondere a reutilizabilelor și vor putea organiza returul individual sau în asociere.
Lansat oficial în România la 30 noiembrie 2023, Sistemul Garanție-Returnare (SGR) a înregistrat performanțe remarcabile în colectarea și reciclarea ambalajelor în primul an de funcționare. În nouă luni din 2025, românii au returnat peste patru miliarde de ambalaje, iar în fabricile de reciclare au ajuns peste 290.000 tone de PET, aluminiu și sticlă. Numai că pentru a returna aceste ambalaje românii stau la cozi destul de mari, instalațiile nu sunt funcționale mereu, iar așa-zisa garanție este condiționată de vaochere care pot fi folosite doar în anumite magazine. Așadar, românii vor sta la cozi, din 2027, și cu sacii plini de borcane și recipiente pentru cafea.














