Acasă Anchete Justitie Întâlnirea ministrului Justiției cu reprezentanții Fundației Romanian Business Leaders

Întâlnirea ministrului Justiției cu reprezentanții Fundației Romanian Business Leaders

Reprezentanții fundației romanian business leaders

 176634 – 11102025 – Ieri, 9 octombrie, ministrul Justiției, Radu Marinescu, a avut o întâlnire cu reprezentanții Fundației Romanian Business Leaders, organizație imparțială a societății civile, formată din antreprenori și intraprenori care își propun să dezvolte și să îmbunătățească societatea, prin proiectele inițiate în trei domenii cheie, antreprenoriat, educație și bună guvernare.

 Discuțiile purtate, la sediul Ministerului Justiției, au vizat o serie de propuneri pentru eficientizarea sistemului judiciar din România, în scopul asigurării unei mai bune predictibilități, dar și a creșterii gradului de transparență a instituțiilor din sfera justiției.

În cadrul întâlnirii a fost reliefată importanța menținerii unui dialog deschis și permanent, atât cu reprezentanții societății civile, cât și cu cei ai mediului de afaceri, în vederea consolidării încrederii între mediul privat și sistemul judiciar.

Au fost abordate teme de interes comun, precum necesitatea identificării unor soluții legislative pentru dinamizarea activității din mediul de afaceri, importanța accelerării procesului de digitalizare, prin crearea unui dosar electronic unificat, care să includă și o interconectare automată cu bazele de date naționale (ONRC, ANAF, Ministerul Finanțelor), eficientizarea și digitalizarea administrației publice, inclusiv prin utilizarea unor sisteme integrate de inteligență artificială, dar și modernizarea instituțională, în acord cu dinamica societății.

Totodată, au fost analizate măsuri care să conducă la degrevarea activității instanțelor de judecată, în contextul supraaglomerării cauzate de volumul disproporționat de dosare aflate pe rolul acestora, în acest sens, fiind propuse modalități de soluționare alternativă, precum medierea și arbitrajul, pentru anumite cauze civile și comerciale.

De asemenea, în cadrul întâlnirii, au fost purtate discuții pe subiecte relevante pentru mediul de afaceri, precum necesitatea modernizării și adaptării la actualele realități economice a Legii societăților comerciale și a Legii insolvenței, dar și importanța dezvoltării unui mecanism sistematic de unificare a practicii, pentru asigurarea unei jurisprudențe coerente și uniforme.